Dacă dorim să mergem pe drumul cunoaşterii până la capăt, trebuie să luăm seama la lucrurile cele mai mărunte, precum ne arată povestea coreeană de mai jos: un student a plecat din satul lui pentru a se prezenta la un examen de literatură în capitală. Avea de făcut o călătorie lungă şi grea. Trecând printr-o pădure, a auzit deodată un strănut, care venea de undeva din tufele din apropiere. S-a oprit, s-a uita prin tufe, dar n-a văzut nimic. Dar a auzit în dată un al doilea strănut. Studentul i-a poruncit atunci servitorului care-l însoţea să sape în jurul tufelor. Au găsit un craniu de om plin de pământ. Din nări îi ieşeau cârcei de iederă, iar studentul s-a gândit că n-ar fi fost de mirare ca craniul să fi strănutat tocmai din această pricină. A curăţat deci craniul, l-a spălat cu apă curată, l-a învelit într-o hârtie şi l-a pus la loc, nu înainte de a-i fi adus o mică jertfă şi de a fi rostit o mică rugăciune pe pământul bătătorit.
În noaptea următoare, fantoma i s-a arătat în vis, i-a dezvăluit subiectul de la examen şi i-a recitat chiar un minunat poem care se potrivea cu subiectul. Studentul a luat nota cea mai mare şi a fost foarte lăudat. Morala poveştii, pe care ne-o oferă povestitorul, este că trebuie să plecăm întotdeauna urechea când auzim un strănut, chiar dacă nu ştim de unde vine.











