Este Pământul o fiinţă vie, cu minte proprie? Cercetătorii spun că răspunsul ar putea fi DA


Obţinând dovezi că ciupercile comunică în subteran pentru a sugera că rețelele de viață la scară largă ar putea forma „o inteligență planetară vastă, invizibilă”, un grup de astrobiologi îşi pun întrebarea următoare: dacă o planetă precum Pământul poate fi o fiinţă „vie”, care poate avea și o minte proprie?

Convențional, inteligența este văzută ca o proprietate a indivizilor. Cu toate acestea, se știe, de asemenea, că este o proprietate şi a unei colectivităţi – se arată în introducerea unei lucrări publicate în 2022 în „International Journal of Astrobiology”, care explorează ipoteza că Pământul ar fi el însuși o entitate inteligentă. Aceasta nu este o teorie atât de ciudată pe cât pare, având în vedere că acum știm că ciupercile nu numai că sunt capabile să interacționeze, ci și să vorbească între ele folosind un vocabular de până la 50 de „cuvinte”, care au o similaritate structurală izbitoare cu vorbirea umană.

„Inteligenţa planetară” la care se referă cercetătorii descrie cunoaşterea colectivă a unei întregi planete. Cu alte cuvinte, așa cum o furnică individuală pare să posede foarte puțină inteligență, o colonie de furnici, lucrând ca un întreg, arată un nivel impresionant de inteligenţă. Având în vedere acest lucru, cercetătorii au privit Pământul ca un întreg colectiv al tuturor proceselor și activităților de pe și în interiorul planetei noastre.

„Așa cum o concepem noi, inteligența planetară este măsurată prin capacitatea vieții de pe o planetă de a se susține perpetuu”, spun cercetătorii. În mod colectiv, toate activitățile biologice, geologice, meteorologice și toate activitățile umane împreună creează „inteligență planetară” și dacă dorim să abordăm probleme globale precum criza climatică, pierderea biodiversității sau poluarea, trebuie să tratăm Pământul ca pe un entitate vie și inteligentă.

Interesant e că această teorie o susţin de secole întregi popoarele indigene. De asemenea, ea se aseamănă cu Ipoteza Gaia a lui James Lovelock, propusă în 1972 și care datează din secolul al XVII-lea, când John Milton a scris „Paradisul pierdut”, prezentând Pământul ca o ființă vie sau un organism.

După cum explică oamenii de știință, oamenii sunt una dintre speciile principale care provoacă schimbări profunde pe Pământ, iar în prezent, putem transforma irevocabil întregul echilibru al mediului.

Cercetătorii spun că „trăim acum într-o tehnosferă imatură. Avem sisteme interconectate de comunicații, transport, tehnologie, electricitate și computere. Dar este „imatur” pentru că noi, oamenii, nu ne-am integrat în celelalte sisteme ale planetei noastre. Într-o tehnosferă matură – care ar trebui să fie scopul nostru – sistemele noastre tehnologice beneficiază întreaga planetă fără a dăuna biosferei. O astfel de inteligență planetară ar fi capabilă să conducă evoluția viitoare a Pământului, acționând în concordanță cu sistemele planetare și ghidată de o înțelegere profundă a acestor sisteme”.

Sursa: studiul ştiinţific „Intelligence as a planetary scale process” / cambridge.org


VA RUGAM, AJUTATI-NE!

Din 2008, cercetam si cautam adevarul in domenii precum istoria, religia sau metafizica. Am publicat peste 15.000 de articole; munca este imensa, dar si costurile aferente sunt foarte mari. Publicitatea Google Adsense nu acopera toate costurile, iar pentru a continua munca si proiectul, avem nevoie de ajutorul vostru. Orice donatie conteaza, indiferent de suma. Toti banii stransi se vor duce catre acest proiect, dar si pentru cercetarea unor subiecte controversate din istorie, inclusiv cercetari genealogice. Va multumim din suflet!

DONATI prin PAYPAL:

DONATI prin CONT BANCAR (ING BANK):
- Cont LEI: RO53INGB0000999917643869 - Cont EURO: RO62INGB0000999917684738
- Titular: ASOCIATIA GENIA - GENEALOGIE SI ISTORIE CUI:51669957
- Email: contact@genia.ro
- Nr.inregistrare Min.Justitiei: 1036/A/2025

Lasă un comentariu