Copilăria lui Eminescu în Ipoteşti. Eminescu de mic copil avea o fire care contrasta cu a celorlalţi copii de seamă să. Dânsul avea apucături poznaşe şi bizare, cum era aceea de a dispărea de acasă în mod ciudat câte o săptămână şi a se întoarce iar. Dintre isprăvile făcute de dânsul se povestesc şi următoarele:
Odată, fiind de 6 ani, a prins şi tăiat un cârd de gâşte din curtea lui Balş Dumbraveanu şi a făcut un purcoi în mijlocul curţii, din care cauză a mâncat de la tatăl său o straşnică bătaie. Joaca micului Mihai era să prindă din pădure 2-3 şerpi pe care-i punea de vii într-un nuc borţos şi deasupra o cărămidă. Când venea tatăl său, îi spunea „Hai, tată, să-ţi arăt o pasăre”. Îl ducea la nuc, de unde scotea şarpele, păcălind astfel pe tatăl său. Eminescu de mic copil nu stătea la vorbă cu băieţii din sat; de joacă cu ei, nici vorbă. Nici cu fraţii lui nu se punea la joacă sau la vorbă, şi umbla totdeauna singur şi pe jos.
Fraţii lui Mihai, dimpotrivă, umblau pe moşie călări. Poetului însă nu-i plăcea, ba şi râdea de ei când îi vedea călări. Nu era vorbăreţ de felul său, dar, când vorbea cu oamenii, spunea de va fi ploaie sau vânt, le dădea sfaturi să pună sau nu pe arie, şi oamenii îl ascultau, căci începuseră a crede în sfaturile lui. Eminescu umbla totdeauna hoinar, cu câte o carte în buzunar; hoinărind aşa, mânca uneori câte un covrig la 2-3 zile. Zadarnice erau încercările părinţilor de a-l găsi şi aduce la masă.
Copilăria lui Eminescu în Ipoteşti. Eminescu de mic copil avea o fire care contrasta cu a celorlalţi copii de seamă să. Dânsul avea apucături poznaşe şi bizare, cum era aceea de a dispărea de acasă în mod ciudat câte o săptămână şi a se întoarce iar. Dintre isprăvile făcute de dânsul se povestesc şi următoarele:
