Scrisoare necunoscută a lui Eminescu din 1870: „de la 14 ani, îmi câştig singur existenţa”. Ce alte secrete mai dezvăluie în ea?


La Academia Română există o scrisoare mai puţin cunoscută a lui Eminescu, probabil din anul 1870, către un destinatar misterios, necunoscut. Iată scrisoarea marelui poet:

„Iubitul meu, aş fi dorit ca să nu fi trebuit să-ţi scriu această epistolă, nici pentru tine, pentru că te expun la o supărare, nici pentru mine, căci ea-ţi va deschide ferestrele spre a te uita într-o casă, care n-aș fi dorit s-o cunoască nimenea în lume – a mea adică.

Nu ştii ce tată am. Sărac și împovărat de o familie grea (șapte copii), şi cu toate astea înzestrat c-o deşertăciune atât de mare, încât ar putea servi de prototip pentru acest viciu, după părerea mea cel mai nesuferit din lume.

Măritându-se soră-mea, el i-a promis o zestre de două mii de galbeni. Este ridicol când un om promite înscris ceea ce nici nu are, nici poate realiza, dar obligaţiunea faţă cu cumnatu-meu este pozitivă şi bătrânul meu e ca şi ruinat.

Mai am o soră – un geniu în felul ei, cu o memorie ca a lui Napoleon I şi cu o înţelepciune naturală cum rar se află. Dar că ea-i pe jumătate moartă, căci e lovită de apoplexie.

Am fraţi mai mari şi mai mici decât mine, fără poziţiune în lume – şi asta nu din cauza lor, ci numai a deşertului, care voia a face din fiecare din ei om mare, dar sfârşind prin a-i lăsa cu studii neisprăvite, risipiţi prin străinătate, fără subzistenţă, în voia sorţii lor.

O familie grea, îngreunată încă prin deşertăciunea îndărătnicului bătrân – şi întristarea mea cea mare este că eu ajut de a îngreuna prin nefolositoarea mea asistenţă. Nu crede însă cum s-o fac din impuls propriu.

Dacă de la al 14-lea an şi până la al 20-lea mi-am câştigat pâinea singur, într-o viaţă aventuroasă şi plină de nemulţumiri – am făcut-o cu deplină conştiinţă a sacrificiului, însă nu din capriciu copilăresc. precum protestam foarte des față cu cunoscuții mei, căci voiam mai iute să trec de un lucru rău, decât de „fiul unui om sărac şi van””.

Scrisoarea pare a fi compusă chiar în anul al 20-lea al vârstei sale, deci în 1870, în primul an al vieţii sale universitare, aşadar din Viena. Destinatarul trebuie să fi fost un prieten din timpul studiilor sale.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO