Dedal – fiul unui zeu-extraterestru din Atena antică. El a construit un robot de bronz şi a reuşit să zboare…


În Atena preistorică s-a născut legendarul Dedal, fiul lui Eretheu, zeu-extraterestru atenian. Nu mulţi cunosc că Dedal a fost un mare inginer şi arhitect (a inventat tâmplăria, toporul, ferăstrăul, firul cu plumb, catargele corăbiilor). A inventat şi lentilele şi a construit primul robot din bronz pentru apărarea insulei Creta. Robotul respectiv era uriaş (pentru contemporani, o construcţie de neconceput pentru acele timpuri), programat să arunce stânci în navele duşmane. L-au invins argonauţii conduşi de Iason, plecaţi în căutarea Lânii de Aur.

Dedal a fost descendentul unui zeu-extraterestru, iar Divinitatea l-a inspirat în tot ce a inventat. Inclusiv în construirea fortăreţelor, a templelor, a magnificului palat din Cnossos, şi a numai puţin celebrului Labirint. A experimentat zborul. Povestea lui Dedal şi Icar păstrează unele amintiri despre extratereştri.

Drept răzbunare și pentru că a fost complicele reginei Pasiphae, Minos l-a închis pe arhitect și pe fiul acestuia, Icar, în acel edificiu, a cărui ieșire a fost zidită. Pentru a se salva, Dedal, cu multă ingeniozitate, confecționează două perechi de aripi artificiale, pentru el și fiul său. Reușește să se salveze, însă Icar, avid de înălțimi și mânat de ambiția nebunească de a atinge soarele, se prăbușește murind.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO