De ce caracatiţele sunt inteligente? Parcă ar fi creaturi extraterestre…

1379

Imagine: pixabay.com (Commons Creative – free)

Noi, oamenii, am avut un ultim strămoș comun cu caracatița acum mai bine de 500 de milioane de ani (conform evoluţionismului). Aşadar, de ce par caracatiţele să arate asemănări în inteligenţă cu oamenii, de parcă ar fi extratereștri evoluaţi?

Dar, cum definim inteligenţa unei specii? Aceasta reprezintă mecanismele prin care informațiile din mediu sunt percepute, prelucrate, transformate, amintite și utilizate pentru a lua decizii și a acționa. Din punct de vedere comportamental, flexibilitatea cu care un animal se poate adapta la situații noi este un bun indicator al abilităților sale cognitive. Numeroase studii indică că aceste creaturi – caracatițele – posedă o mare flexibilitate în comportamentele lor, indiferent dacă le exprimă în mediul lor natural sau într-un laborator.

Deci, ce face ca aceste caracatițe să fie atât de inteligente? Să ne concentrăm mai întâi asupra mecanismelor lor de apărare. Confruntați cu mai mulți prădători – inclusiv pești, păsări și balene – caracatițele sunt stăpâni ai camuflajului. Ele pot imita mediul, modificându-şi culoarea și chiar textura pielii.

Fără o carapace, caracatițele sunt vulnerabile și încearcă întotdeauna să rămână ascunse într-un adăpost, cum ar fi o cavitate sau spațiul de sub o stâncă. Unele specii preferă să se înfășoare în scoici și pietricele; există o specie – caracatița nucii de cocos, care a fost observată purtând coji de nucă de cocos în jurul ei, pentru a se ascunde în caz de pericol.

Caracatițele sunt, de asemenea, specii prădătoare formidabile, iar mecanismele lor de atac sunt potrivite pentru marea varietate de pradă pe care o consumă – scoici, crustacee, pești și chiar și alte cefalopode. Ele își pot folosi abilitățile de vedere și camuflaj pentru a vâna și explora.

Caracatița este foarte atentă în ceea ce consumă. De exemplu, ea poate învăța să evite crabii, care poartă anemone otrăvitoare sau să găsească o modalitate de a-i ataca cu precauție, evitând în același timp să fie înțepate.

Caracatițele folosesc diferite tehnici pentru a consuma scoici și moluște, fie desfăcând coaja cu forța și plasând o piatră mică în interior pentru a o menține deschisă, fie “forând” în coajă, pentru a injecta o toxină paralizantă care va face prada să se deschidă. Această toxină este injectată într-un mușchi foarte precis sub coajă, iar caracatițele învață și își amintesc locul de injectare al fiecărei scoici pe care o consumă.

Caracatiţele au fost analizate în laboratoare; ele reuşesc cu dexteritate să deschidă un borcan în care au fost închise, descurcându-se totodată prin anumite labirinturi de sticle, umplute cu apă.

Caracatițele excelează și în învățarea discriminativă: confruntate cu două feluri de mâncare, învață să aleagă una din ele în schimbul unei recompense, bazându-și alegerea pe caracteristici precum culoarea, forma, textura sau gustul și pot păstra aceste informații timp de câteva luni. De asemenea, ele pot generaliza un proces complex de gândire, în care trebuie să aplice spontan o regulă învățată anterior obiectelor noi. De exemplu, caracatițele care au învățat anterior să atace o minge reală pot continua să atace o minge virtuală pe un ecran.

Caracatițele pot folosi, de asemenea, discriminarea condiționată, adică își pot modifica alegerea în funcție de context. De exemplu, pot învăța să atace un obiect numai în prezența bulelor. Ele pot utiliza de asemenea învățarea spațială, și pot găsi un adăpost ascuns, amintindu-şi poziția sa, sau folosi repere vizuale pentru a ști cum să orienteze.

Nu în ultimul rând, caracatițele pot învăța urmărind alte caracatițe îndeplinind sarcini, cum ar fi alegerea unui obiect specific. Acest lucru este surprinzător, deoarece aceste specii sunt în principal creaturi solitare.

Aşadar, caracatițele îndeplinesc toate criteriile pentru definirea inteligenței: arată o mare flexibilitate în obținerea informațiilor (folosind mai multe simțuri și învățarea socială), în prelucrarea acestora (prin învățare discriminativă și condiționată) şi în stocarea acestora (prin memoria pe termen lung).