Site de secrete, stiinta si metafizica

Dacă Dumnezeu este bun şi El a creat lumea, de ce a permis existenţa răului în lume?

167 17

Întrebarea din titlu este una dintre cele mai dificile la care creştinismul trebuie să răspundă. Întrucât este o întrebare extrem de logică şi de pertinentă, şi ea este poate cea mai bună armă a ateiştilor împotriva creştinismului.

Lumea s-a creat din Materie?

Dar acum să nu credeţi că această întrebare este una recentă; ea i-a preocupat pe marii filozofi şi teologi încă de la începutul creştinismului. Ca de exemplu pe Hermogenes, un filozof creştin din secolul al II-lea, care a ajuns la concluzia că lumea aceasta imperfectă şi malefică în unele aspecte nu a fost creată din Dumnezeu, ci din Materie, pe care o consideră eternă, la fel ca şi Dumnezeu. Argumentul lui Hermogenes era următorul: “Această lume a fost creată fie din Dumnezeu, fie din nimic, fie din altceva. Din Dumnezeu, lumea nu se putea crea, întrucât ar constitui părţi din El; dar Dumnezeu nu poate fi divizat, pentru că El este indivizibil şi neschimbabil. Dar nici din nimic, Dumnezeu n-ar fi putut crea lumea, întrucât Dumnezeu trebuie să fie o fiinţă bună, şi astfel că lucrurile create trebuie să fie la fel de bune. Însă, experienţa arată că lucrurile din lume sunt chiar rele, nedemne pentru Dumnezeu. Aşa că singura soluţie rămâne ca lumea să fi fost creată din Materie, care a pre-existat înaintea lumii”. Aşadar, Hermogenes încearcă să-L absolve pe Dumnezeu de existenţa răului din lume, afirmând că lumea a fost creată din Materie, care e la fel de eternă ca şi Dumnezeu, astfel încât răul aparţine Materiei şi nu lui Dumnezeu.

Mai bine un Dumnezeu rău, decât un Dumnezeu impotent

Dar, în excepţionala sa operă, “Împotriva lui Hermogenes”, Tertullian argumentează că a presupune existenţa unei Materii eterne, la fel ca şi Dumnezeu, înseamnă a presupune existenţa a doi dumnezei, căci eternitatea trebuie să fie atributul doar lui Dumnezeu. În plus, dacă Dumnezeu a asistat la creaţia lumii de către Materie, aceptând prezenţa răului în lume şi neţinând cont de bunătatea Sa, înseamnă că el ar fi un Dumnezeu impotent, iar Materia ar fi deasupra lui Dumnezeu. În final, Tertullian conchide: “Mai bine îl consider pe Dumnezeu ca fiind autorul răului, decât să fie o divinitate fără puteri, supus unei alte divinităţi mai puternice, cum ar fi Materia”.

Dar, revenind la subiectul acestui articol, totuşi Dumnezeu, dacă este atotputernic şi atot-iubitor, de ce permite în lume existenţa răului şi a suferinţei? De ce permite El războaiele în care mor atâţia oameni? De ce permite El crimele? De ce permite El ca oamenii să moară de foame? Vom parcurge împreună câteva variante de răspunsuri; dar, desigur, pot exista şi alte soluţii.

1) Pentru că Dumnezeu are alte motive pe care noi nu le putem înţelege

De ce am crede că mintea noastră poate înţelege toate intenţiile lui Dumnezeu? Se ştie că mintea noastră este limitată în multe privinţe, iar Dumnezeu care este atotputernic este deasupra minţii noastre. Credeţi că-L putem înţelege pe Dumnezeu în toată deplinătatea Sa? Acelaşi lucru îl putem afla şi din Biblie: “Căci gândurile Mele nu sunt ca gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul. Şi cât de departe sunt cerurile de la pământ, aşa de departe sunt căile Mele de căile voastre şi cugetele Mele de cugetele voastre.” (Isaia 55:8-9).

2) Pentru ca noi să înţelegem ce înseamnă păcatul, suferinţa şi moartea

Dumnezeu e posibil să lase ca răul să existe în lume, pentru a dovedi că el provoacă suferinţă şi că tot ce este contrar voinţei lui Dumnezeu este rău, dureros şi duce la moarte. Dumnezeu i-a oferit lui Adam întreaga lume (Geneza 1:28: “Şi Dumnezeu i-a binecuvântat, zicând: “Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”). Atunci când Adam a păcătuit, el a pus în mişcare o serie de evenimente care a schimbat natura omului şi întreaga creaţie. Omul şi creaţia au fost afectate de păcat. Creaţia nu mai era un paradis, ci un teritoriu plin de spini şi de pălămidă: “Iar lui Adam i-a zis: “Pentru că ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit: “Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba câmpului!” (Geneza 3:17-18). În plus, drept pedeapsă pentru păcat, omul a cunoscut şi moartea: “În sudoarea fetei tale îţi vei mânca pâinea ta, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat; căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce” (Geneza 3:19).

Apoi toţi oamenii au devenit păcătoşi (“De aceea, precum printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, aşa şi moartea a trecut la toţi oamenii, pentru că toţi au păcătuit în el.” – Romani 5:12), nimeni nefăcând bine (“Toţi s-au abătut, împreună, netrebnici s-au făcut. Nu este cine să facă binele, nici măcar unul nu este.” – Romani 3:12).

Păcatul este o rebeliune împotriva lui Dumnezeu şi a ordinii create de către El, dar Dumnezeu nu ne-a lăsat singuri în această lume decăzută. El a continuat să intervină în această lume, prin trimiterea Fiului Său, Iisus, pe cruce, pentru ca întreaga lume să fie mântuită de păcat.

3) Pentru că Dumnezeu respectă liberul arbitru al omului

Dumnezeu nu-i opreşte pe oameni în a-şi exercita propria voinţă. Dacă Dumnezeu ar trebui să oprească răul din lume, ar trebui să acţioneze total împotriva sa, nu doar parţial. De exemplu, toţi am fi de acord ca Dumnezeu să oprească o catastrofă naturală, o crimă sau un viol. Dar ce facem atunci când cineva se gândeşte la ceva rău? Căci răul este distrugător, indiferent dacă este înfăptuit sau nu. Dacă urăşti, de exemplu, pe cineva, este tot un rău. Aşa că Dumnezeu ar trebui să ne oprească să gândim acest rău. Pentru a face asta, Dumnezeu ar trebui să oprească libertatea gândirii, întrucât ce persoană din lumea aceasta nu s-a gândit măcar o dată în viaţa lui la ceva rău? Toţi am făcut-o. Aşa că lui Dumnezeu, dacă tot îi cerem să oprească răul, de ce nu-i cerem să ne oprească şi libertatea gândirii? Căci, oricând ne putem gândi la ceva rău. Pentru toţi cei care zbiară în gura mare: “Să oprească Dumnezeu răul din lume!”…v-ar place ca să nu avem libertatea gândirii? Să nu gândim ce dorim noi? Să fim nişte roboţi controlaţi? Să fim nişte păpuşi manipulate? Ei uite…Dumnezeu n-a ales această cale, pentru că îşi dă seama că libertatea e lucrul cel mai preţios în lume, aşa că ne-a lăsat nouă posibilitatea să ne exercităm liberul arbitru. Aşadar, unul din motivele pentru care Dumnezeu permite ca răul să se întâmple în lume este acesta: a lăsat omul liber în acţiunile, vorbele şi gândurile sale. A ales ca omul să nu fie un simplu robot.

4) Pentru că Dumnezeu foloseşte suferinţa pentru a face bine

Cine a citit Biblia cunoaşte povestea lui Iosif, care a fost vândut în sclavie de către fraţii săi. Ceea ce au făcut ei a fost un lucru rău, iar Iosif a suferit mult pentru asta. În Egipt, Iosif a fost vândut unui slujbaş împărătesc. Fiindcă s-a purtat bine, Iosif a ajuns mai mare peste toate slugile acestuia. Într-o zi, Iosif a reuşit să desluşească visul ciudat al faraonului Egipt, aşa că aceste căpătă mare încredere în el, şi-l puse guvernator al Egiptului. Mai târziu, Iosif a reuşit să facă provizii pentru Egipt, pentru cei 7 ani secetoşi care urmau să vină, salvând astfel nu numai Egiptul, ci şi familia şi fraţii săi care l-au vândut în sclavie. Iar, în final, le-a spus fraţilor săi: “Iată, voi aţi uneltit asupra mea rele, dar Dumnezeu le-a întors în bine, ca să facă cele ce sunt acum şi să păstreze viaţa unui popor numeros.” (Geneza 15:20). Acesta e unul din exemplele prin care Dumnezeu foloseşte răul iniţial pentru a produce în final un bine. Desigur, cel mai mare exemplu al lui Dumnezeu care foloseşte răul pentru atingerea binelui este moartea lui Hristos. Oamenii răi L-au adus pe Mântuitor pe cruce, dar Dumnezeu a folosit acea cruce ca mijloc de mântuire a lumii.

Dar Dumnezeu nu doreşte ca noi să păcătuim şi să suferim. E adevărat că El foloseşte răul, în ciuda aparentei sale naturi josnice. Dar, unii se vor întreba: de ce suferă şi cei inocenţi? De ce, de exemplu, dacă o femeie este omorâtă, trebuie să sufere şi familia sa? Eu cred că răspunsul este dublu. În primul rând, nimeni nu este inocent. Toţi oamenii sunt păcătoşi (“Fiindcă toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu” – Romani 3:23). În al doilea rând, trebuie să avem încredere în Dumnezeu, cel care cunoaşte întreg tabloul lumii.

În al treilea rând, să vă spun o mică povestire: un copil frumos se naşte într-o familie bună. Copilul e foarte frumos: are ochi albaştri şi un chip angelic. Peste câteva luni, din păcate are un loc un incendiu şi copilul îşi pierde viaţa. Toată familia sa plânge…părinţii sunt distruşi şi cu ochii în lacrimi se adresează lui Dumnezeu: “De ce, Doamne? De nu ni l-ai lăsat în viaţă? Cu ce-a păcătuit el?” Dar oare ştiu ei tot tabloul vieţii? Dacă acel copil ar fi supravieţuit şi ar fi ajuns om matur, ar fi ajuns un mare comandant de oşti şi ar fi declanşat un mare război în întreaga lume care ar fi dus la dispariţia speciei umane. De aceea, a fost preferat un rău mai mic(moartea unui copil aparent inocent), pentru a evita răul cel mai mare din lume. Să ştiţi întotdeauna că totul se întâmplă cu un anumit motiv în această lume. Dar noi nu-l observăm, pentru că noi nu cunoaştem tot tabloul vieţii şi al Universului.

Aşadar, nu Dumnezeu e de vină pentru răul din lume, ci omul, datorită egoismului său şi ambiţiilor sale de putere. Când o să înţelegem acest lucru, o să facem un important pas înainte în lumea spiritualităţii.

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie