Teologii Vaticanului cred în existenţa unui Dumnezeu pentru extratereştri! Cred că Dumnezeu l-a trimis pe Iisus şi pentru mântuirea extratereştrilor! Ce blasfemie!
În ultima vreme, tot mai mulţi teologi creştini încep să accepte existenţa extratereştrilor. În ziua de 3 mai 1981, teologul Domenico Grasso, care credea întrucâtva în existenţa vieţii extraterestre, îi răspunde în coloanele publicaţiei Familia Creştină unei cititoare care îi scria următoarele: „Uitându-mă la nişte filme SF transmise de TeleNova (studioul de televiziune din Lombardia) şi mai şi citind eu pe ici pe colo nişte lucruri cu privire la posibilitatea existenţei vieţii extraterestre, a OZN-urilor şi aşa mai departe, m-am tot gândit, ba la una ba la alta. Şi mi-am spus în sinea mea că problemele astea nu vor fi fiind ele chiar aşa de importante ca scara mobilă sau ca ciuma asta bubonică a grevelor care nu se mai termină sau ca alte alea, dar că nu e păcat să vorbim şi de problemele sus amintite şi cred că ufologii îmi vor fi recunoscători pentru acest lucru. Citim în Biblie cum că Dumnezeu si-a dat el ceva osteneală să-l creeze pe om şi mai apoi să călăuzească poporul acela năbădăios al lui Israel. Şi în cele din urmă l-a trimis şi pe Fiul Său, lisus, ca să mântuiască lumea. Până aici, toate bune. Dar toate astea sunt (bune sau rele cum or fi ele) nişte treburi care ne privesc numai pe noi pământenii… Dar dacă Dumnezeu s-ar fi apucat să facă acelaşi lucru şi pe alte planete locuite de nişte fiinţe care ar fi fost şi alea nişte încurcă lume ca alde noi oamenii, atunci lisus s-ar fi lăsat răstignit pe cruce şi pentru ăia? Şi urma semnătura, Dorien H.
Iar preotul îi răspundea următoarele: „Apariţia OZN-urilor pe cerul nostru, presupunând că nu ar fi vorba despre nişte fenomene optice, precum şi recentele descoperiri făcute de sondele americane şi care ne duc cu gândul la posibilitatea existenţei vieţii şi în afara planetei noastre, toate acestea îi fac şi pe teologi să-şi pună şi ei nişte întrebări. Dar nu este vorba aici despre un lucru nou. Încă de pe vremea lui, Niccolo Cusano, cardinal (+ 1464) vorbea despre posibilitatea existenţei vieţii pe corpurile cereşti, fapt care nu-i dăuna cu nimic credinţei. Dar pe vremea lui Galilei (+ 1642) unii teologi s-au opus unor asemenea teorii. În secolul trecut, numeroşi cercetători nu numai că au admis această ipoteză neobişnuită a vieţii omeneşti în afara Pământului, dar au devenit şi nişte susţinători înfocaţi ai acesteia. Preotul Angelo Secchi, întemeietorul Observatorului Colegiului Roman, a susţinut în cartea sa Il sole (Soarele), ca pe un lucru cât se poate de probabil, faptul că stelele ar fi fost locuite, considerând el drept ceva absurd ca cineva să-şi fi putut închipui că nişte spaţii atât de mari să fi rămas pustii, adică să nu fi existat acolo vreo fiinţă inteligentă în măsură să-l preamărească pe Creatorul ei.
În zilele noastre o asemenea ipoteză nu întâlneşte în teologie niciun fel de oprelişti. Şi totuşi cititorul îşi dă seama de faptul că această ipoteză implică nişte probleme teologice ce nu pot fi trecute cu vederea, cum ar fi aceea a mântuirii, drept care se întreabă dacă acele fiinţe ipotetice n-ar avea, cumva, nevoie – dacă ar avea şi acelea păcate – ca Iisus să se încarneze în lumea lor şi să moară răstignit pe Cruce, aşa cum a făcut-o pentru noi. Întrebarea este cât se poate de nimerită şi la obiect. Aşadar, în ce situaţie se află faţă de Dumnezeu fiinţele acelea din celelalte lumi admiţând faptul că ele ar exista?
Fireşte că primul lucru pe care trebuie să-l spunem aici este că şi acele fiinţe au fost create de Dumnezeu şi create pentru a fi mântuite de Iisus Hristos, pentru care au fost făcute toate – aşa cum spune Sfântul loan – şi în care toate lucrurile capătă consistenţă – aşa cum se exprimă Sf. Pavel. Odată admise aceste lucruri, putem să ne închipuim faptul că acele fiinţe – spre deosebire de locuitorii Pământului – nu au păcătuit niciodată şi de aceea nu au avut şi nu au nevoie de a fi mântuite. Ar fi o situaţie cu adevărat fericită – aşa cum ar fi fost a noastră, a oamenilor – dacă nu ar fi existat păcatul originar. Dar ne mai putem închipui şi faptul că acele fiinţe au păcătuit şi ele ca noi şi că Dumnezeu le-ar fi mântuit şi pe ele – prin nişte mijloace bine cunoscute nouă – prin intermediul lui Iisus.
Este cu neputinţă de spus care din cele două posibilităţi este cea adevărată. Dar un lucru este sigur aici şi anume acela că un suflet drept-credincios va accepta cu dragă inimă un univers populat de sute sau de mii de fiinţe aidoma oamenilor care – fiecare în parte şi în felul ei – să-i preamărească pe Dumnezeu şi pe Iisus Hristos. Iar dacă ne va fi dat ca într-o bună zi să ne întâlnim cu acei extratereştri vom fi fericiţi să ne unim cu ei în nişte ceruri noi şi pe nişte pământuri noi“.
P.S. Totuşi, aşa cum spuneam recent într-un articol de pe Almeea.ro (De ce crestinismul nu poate crede in extraterestri, ca „vizitatori” din alte planete?) ipoteza teologilor Vaticanului este una absurdă şi arată că aceşti teologi s-au îndepărtat de creştinism. Dacă Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, Cel Ce ştie tot trecutul şi tot viitorul lumii, ar fi ştiut că oamenii vor fi ajutaţi în progresul material de către fiinţe extraterestre, atunci El, Care ne-a iubit atât de mult încât a murit pe cruce pentru păcatele noastre, ar fi ascuns această taină ucenicilor Săi? Daca a profeţit cum va fi la sfârşitul lumii, de ce nu le-ar fi spus şi despre “marele contact”? Dacă planeta noastră a fost “vizitată” încă dinainte de Întruparea lui Hristos, de ce aceşti vizitatori misterioşi nu au venit să se închine Fiului lui Dumnezeu, în faţa căruia se închină toate Puterile Cereşti şi toată faptura?
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În ultima vreme, tot mai mulţi teologi creştini încep să accepte existenţa extratereştrilor. În ziua de 3 mai 1981, teologul Domenico Grasso, care credea întrucâtva în existenţa vieţii extraterestre, îi răspunde în coloanele publicaţiei Familia Creştină unei cititoare care îi scria următoarele: „Uitându-mă la nişte filme SF transmise de TeleNova (studioul de televiziune din Lombardia) şi mai şi citind eu pe ici pe colo nişte lucruri cu privire la posibilitatea existenţei vieţii extraterestre, a OZN-urilor şi aşa mai departe, m-am tot gândit, ba la una ba la alta. Şi mi-am spus în sinea mea că problemele astea nu vor fi fiind ele chiar aşa de importante ca scara mobilă sau ca ciuma asta bubonică a grevelor care nu se mai termină sau ca alte alea, dar că nu e păcat să vorbim şi de problemele sus amintite şi cred că ufologii îmi vor fi recunoscători pentru acest lucru. Citim în Biblie cum că Dumnezeu si-a dat el ceva osteneală să-l creeze pe om şi mai apoi să călăuzească poporul acela năbădăios al lui Israel. Şi în cele din urmă l-a trimis şi pe Fiul Său, lisus, ca să mântuiască lumea. Până aici, toate bune. Dar toate astea sunt (bune sau rele cum or fi ele) nişte treburi care ne privesc numai pe noi pământenii… Dar dacă Dumnezeu s-ar fi apucat să facă acelaşi lucru şi pe alte planete locuite de nişte fiinţe care ar fi fost şi alea nişte încurcă lume ca alde noi oamenii, atunci lisus s-ar fi lăsat răstignit pe cruce şi pentru ăia? Şi urma semnătura, Dorien H.
