Dezvăluiri incendiare: extratereştrii se tem de agresivitatea oamenilor! Armele noastre convenţionale şi cele nucleare le-ar putea distruge navele!

4.505 vizualizari

rapire extraterestra 71Despre cazul următor, merită să aducem aminte de el din următoarele motive:

Charles L. Moody era subofiţer al aviaţiei militare S.U.A. Pe 12 august 1975, a ieşit din schimb la ora 23.30. În aceeaşi după amiază citise un articol de ziar în care se anunţa că în noaptea următoare va fi o ploaie de meteoriţi, vizibilă cel mai bine în jurul orei 1 noaptea. Fiind pasionat de astfel de fenomene, după ce se relaxează puţin la domiciliu, iese cu maşina până intr-o zonă puţin luminată, in apropierea unei cariere de piatră, să urmărească evenimentul.

Fumând sprijinit de aripa maşinii, se uită la ceas; era ora 1.15 în zorii zilei de 13 august. Vede dintr-o dată un „meteorit”, mult mai mare decât ii fusese dat să vadă vreodată, coborând vertiginos, până la circa 300 de metri altitudine, unde încetineşte. Luminile sale s-au stins aproape complet şi Moody a putut observa în locul respectiv un obiect aparent metalic, in formă de disc, cu diametrul de vreo 15 metri. Cu toată experienţa sa în domeniul aparatelor de zbor, a trebuit să recunoască faptul că obiectul nu semăna cu nimic cunoscut. Cobora plutind încet, aplecându-se uneori pe o rână, apropiindu-se de cariera de piatră.

Moody, îngrozit, aruncă ţigara şi sare la volanul maşinii gândindu-se s-o şteargă cât mai repede; dar motorul nu vrea să pornească; toată partea electrică era moartă, ca şi cum acumulatorul nici n-ar fi existat. Obiectul a ajuns, între timp, la vreo 20 de metri de el, iar sub el se zărea o lumină palidă intermitentă. Dintr-o dată se aude un sunet ascuţit şi, într-o parte a discului, se deschide o fereastră pătrată, în care apar nişte siluete omeneşti. Sunetul încetează brusc, iar Moody se simte cuprins de un somn puternic…

Apoi, aşa cum îşi amintea, obiectul are un recul şi începe să se înalţe. Accelerează, arborând acelaşi joc de lumini cu care apăruse, după care dispare fulgerător. Moody încearcă din nou motorul automobilului, care porneşte fără probleme. Goneşte până acasă. Când intră in bucătărie să bea o înghiţitură de apă, rămâne înmărmurit – ceasul arăta ora 3.00. Drumul nu putea dura mai mult de zece minute. Unde s-a pierdut circa o oră şi jumătate?

După ce a fost supus hipnozei, Moody a aflat că a fost răpit de nişte extratereştri, care i-au făcut următoarele dezvăluiri:

Nava principală a extratereştrilor se află la vreo 10.000 de kilometri de suprafaţa Pământului, principiul său de propulsie fiind cu totul altul decât al discurilor care coboară la sol. Ei vin de pe o planetă a sistemului Betelgeuse – alpha Orionis – şi sunt doar una dintre numeroasele specii ale unor civilizaţii avansate care colaborează pentru a studia Pământul. Se tem de agresivitatea oamenilor. Armele noastre nucleare, ba chiar şi unele arme convenţionale ar fi capabile să le distrugă navele. Radarele pământene interferează cu sistemele lor de ghidare, dereglându-le, ceea ce a provocat, în trecut, şi accidente. Deci problema nu este dacă noi i-am accepta, ci dacă ei ar fi dispuşi să ne accepte. Totuşi, treptat, poate în douăzeci de ani, vor intra intr-o legătură mai strânsă cu noi, dar cu totul altfel decât ne imaginăm.