Cazul incredibil Charles Moody, militarul american răpit de extratereştri: EI vin de pe steaua Betelgeuse şi le e frică de oameni!

0
9

Unul dintre cazurile cele mai cunoscute de „răpiri extraterestre” din istoria ufologică a fost acela al lui Charles L. Moody, subofiţer al aviaţiei militare al SUA, care lucra baza aeriană Holloman de lângă Alamogordo (New Mexico).

În noaptea de 12 spre 13 august 1975, după ce Charles ieşi de la servici, un obiect metalic sub formă de disc, având 15 metri diametru, se apropia de el. Timp de o oră şi jumătate nu-şi mai aminti nimic ce se întâmplase, dar, când ajunse acasă, capul îl durea îngrozitor şi ii era greaţă, simţind de asemenea o durere puternică în şale. În mintea lui Moody îi rămăsese doar două cuvinte obsedante: „orion” şi „beetlejuice”.

A doua zi, pentru că greaţa şi durerea de cap nu-i slăbiseră, se duse la spitalul bazei militare. Între timp, i-au apărut pe piele pete purpurii şi avea dureri in şale de parcă ar fi fost bătut cu un ciomag. Nevrând să-şi pună cariera in pericol, nu spune medicilor nimic despre păţania sa; aceştia il examinează atent şi cad de acord că Moody a fost iradiat.

Moody ajunge la concluzia că, probabil, s-a întâlnit cu unul dintre acele OZN-uri de care auzise, e drept, dar care, până atunci, nu-l interesaseră câtuşi de puţin. Caută în cartea de telefoane numărul uneia dintre asociaţiile care se ocupă de studierea fenomenului şi, astfel, ia legătura cu Jim Lorenzen, de la APRO, filiala din Tucson (Arizona) şi cu colonelul de aviaţie în rezervă Wendelle C. Stevens.

Printr-o tehnică de regresie prin autohipnoză, Moody îşi aminteşte tot. În rezumat, Moody işi amintea că fu luat de două sau trei făpturi de circa 1,50 metri, îmbrăcate cu nişte salopete mulate, care nu umblau, ci alunecau plutind la mică înălţime deasupra solului.

Se vede apoi întins pe o masă, in interiorul navei. Era neputincios, de parcă ar fi fost beat mort. Făpturile aveau capul de peste două ori mai voluminos decât al oamenilor; un cap complet chel, cu fruntea bombată, faţa inexpresivă ca o mască, nasul şi urechile minuscule, ochii rotunzi şi ceva mai mari decât ai noştri, o gură fără buze. Vorbeau, dar gura nu li se deschidea în acest timp. Păreau să-i citească gândurile martorului, deoarece ii răspundeau înainte ca el să pronunţe cu glas tare ceea ce avea de spus.

Extratereştrii îi spuse lui Charles că ei vin de pe o planetă a sistemului Betelgeuse – Alpha Orionis -(de aici acel obsedant „beetle juice”) şi sunt doar una dintre numeroasele specii ale unor civilizaţii avansate care colaborează pentru a studia Pământul. Ei se tem de agresivitatea oamenilor. Armele noastre nucleare, ba chiar şi unele arme convenţionale ar fi capabile să le distrugă navele. Radarele pământene interferează cu sistemele lor de ghidare, dereglându-le, ceea ce a provocat, in trecut, şi accidente. Deci problema nu este dacă noi i-am accepta, ci dacă Ei ar fi dispuşi să ne accepte.

Vizitatorii ii lasă impresia lui Moody că nu aceasta este prima întâlnire dintre ei; pe de altă parte, la întrebarea dacă se vor mai vedea i se răspunde – poate. În cele din urmă, întreabă de ce tocmai pe el l-au răpit; i se spune că va înţelege cu timpul. Apoi unul dintre vizitatori ii pune palmele pe tâmple şi îi porunceşte să uite totul, cu observaţia că işi va aminti la momentul potrivit.