Atac EMP în Canada? O forţă enigmatică „ucide” bateriile şi electronica maşinilor în parcarea unui magazin local


OK, la început nu pare a fi mare lucru, dar totuşi… Mergeți la mașina voastră, după ce ați cumpărat ceva de la un magazin. Deschideţi maşina şi observaţi că aceasta nu mai porneşte! „Bateria e moartă” vă ziceţi în gând. Din fericire, aveți la voi nişte cabluri şi un domn prietenos, cu maşina parcată lângă a voastră, se oferă să vă dea curent la baterie, de la maşina lui. Dar, mare surpriză… se pare că nici bateria maşinii lui nu merge! Mai încolo, în aceeaşi parcare, alţi doi şoferi încearcă să-şi pornească maşinile, dar nici la ei nu funcţionează! Ce se întâmplă!? Fanii serialului „X Files” se uită imediat pe cer, pentru a observa dacă nu cumva ne-au invadat extratereştrii.

E posibil un asemenea scenariu? Se pare că da. Cel puțin 160 de persoane au raportat probleme electrice la maşina lor, după ce-au parcat la magazinul de produse alimentare Westview Co-op din Carstairs, la aproximativ 60 km nord de Calgary (Alberta, Canada). Angajatul lui Co-op, Laura Strate, nu are idee ce se întâmplă, dar ea și proprietarii magazinului devin îngrijoraţi atunci când clienții se întorc la magazin pentru baterii auto, cabluri și explicații pentru dereglările electronice la automobilele lor. Iar cei din magazin nu au nicio idee despre cauza acestui „mister electronic”.

Iată ce scriu proprietarii magazinului: „Noaptea trecută (28 ianuarie 2019) am oprit toate sursele de alimentare din magazinul nostru, iar echipamentul de testare a arătat că interferența electronică era prezentă. Aceasta înseamnă că semnalul nu vine de la magazin. În plus, rețineți că magazinul nu are wi-fi, deci nu poate fi o sursă posibilă.”

După ce electricienii nu au putut identifica cauza, proprietarii magazinului au cerut implicarea autorităţilor canadiene. Poliţia nu poate face nimic, din moment ce nu este o activitate infracţională. Sau este? Unii comentatori de pe pagina Facebook ai magazinului au spus că dispozitive EMP („arme” cu puls electromagnetic) pot fi ușor de obținut de pe Internet, acestea putând bloca un întreg parc de mașini. Alții cred că ar putea fi un caz de conflict cu alte dispozitive electronice care împart aceeași frecvență. Iar cei mai conspiraţionişti spun că ar putea fi implicaţi chiar extratereştrii. O mulţime de mărturii au arătat că, la apropierea unui OZN, aveau loc întreruperi de curent electric, iar maşinile brusc mureau, permanent sau temporar. Cauza presupusă ar fi fost o perturbație electromagnetică din partea OZN-ului respectiv.

Sursa (traducerea si adaptarea proprie): cbc.ca
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO