O cititoare de pe Facebook (căreia îi mulţumesc foarte mult şi pe această cale) îmi transmite un mesaj privat despre prezenţa unei lumini albastre misterioase, statice, pe cerul nopţii în Bucureşti. Cititoarea mi-a spus că acea lumină ciudată a observat-o în noaptea de 18 spre 19 august 2015, în jurul orei 2 noaptea; lumina şi-a păstrat poziţia aproximativ 2-3 ore.
Cititoarea mi-a trimis câteva poze şi un filmuleţ; filmuleţul este realizat cu telefonul şi are mai puţin de 1 minut lungime. Pe el se observă de două ori cum lumina parcă îşi măreşte intensitatea, devenind un albastru puternic. Pe de altă parte, ea îmi spune că lumina, cu ochiul liber, nu părea că şi-ar mări intensitatea.
Eu am văzut filmuleţul şi am ajuns la concluzia că pe film se intensifică întreaga culoare albastră a luminii ciudate, ca urmare a auto-focalizării camerei foto. Aşadar, e vorba de un artefact foto şi nu de o „pulsare” a luminii.
Chiar şi aşa, lumina este foarte ciudată. Cititoarea îmi spune că până acum două nopţi nu a observat această lumină, deci este ceva nou şi necunoscut. Pentru ca misterul să se intensifice, ea a observat lumina şi a două noapte (19/20 august 2015), însă ea era cu mult mai sus poziţionată (vedeţi fotografia de mai jos)!
Habar nu am ce ar putea fi, aşa că nu pot face decât nişte speculaţii. Mă gândesc că lumina ar putea avea o sursă exterioară, de la unul din obiectivele sau din clădirile din Bucureşti (trebuie verificat lucrul acesta). Sau, dacă nu se confirmă ipoteza aceasta, mă gândesc şi la explicaţii paranormale, ca de exemplu locul unde s-ar putea forma un portal energetic interdimensional. Se speculează că OZN-urile din alte lumi/dimensiuni ar veni prin aceste portaluri. Sau poate fi vorba de un fenomen atmosferic… dar mi se pare ciudat ca el să aibă loc în aproximativ aceeaşi direcţie, două nopţi la rând.
Aceste fotografii îmi aduce aminte de un articol postat în noiembrie anul trecut, când în Bucureşti a fost observat pe cer o lumină portocalie câteva nopţi la rând (Am încercat să desluşesc misterul luminii portocalii din Bucureşti, de dinainte şi după cutremurul din 22 noiembrie 2014! Iată la ce concluzii am ajuns…). Atunci, s-a speculat că ar putea fi vorba de reflectoarele de pe „National Arena”, însă nu s-a putut demonstra clar acest lucru.