Am citit un articol pe site-ul turistic egiptean www.touregypt.net despre copiii faraonului Tutankhamon. Acolo se explică că în mormântul acestui faraon au fost găsite două sarcofage mai mici, unul în lungime de 49 de centimetri, iar celălalt în lungime de 57 de centimetri, ambele conţinând trupurile îmbălsămate a doi copii, probabili fii ai faraonului Tutankhamon. Unul din copii era un fetus, născut prematur, cu 4 luni înainte de naştere, iar cel de-al doilea a murit la naştere sau la scurt timp după naştere.
Cel de-al doilea copil a fost examinat de o echipă de cercetători din cadrul Univ. din Liverpool, echipă condusă de profesorul R. G. Harrison. În această examinare, radiografia a relevat faptul că acest copil ar fi suferit de o afecţiune denumită „deformarea Sprengel”, cu spina bifida şi scolioză. Spina bifida este un defect congenital al coloanei vertebrale care constă în lipsa sudurii complete a arcului vertebral care determină dezvoltarea incompletă a tubului neural din zona lombară sau sacrală.
Bun…priviţi acum în poza de mai sus cum arată cadavrul îmbălsămat al copilului faraonului. Nu-mi vine să cred ochilor! Parcă seamănă cu un extraterestru, aşa cum este el reprezentat în cărţile de paranormal şi ozenistică! Priviţi trupul mic, capul mare, stomacul rotund, ochii mari şi chipul lunguieţ! Ca să nu mai spun de mâinile extrem de mari! Au fost copiii faraonului extratereştri sau cei din domeniul paranormalului s-au inspirat din aceste mumii pentru a-i reprezenta pe „alieni”, ţinând cont de faptul că mumiile se cunosc de la începutul sec.XX?