Într-un manuscris extrem de rar din anii 1950 de către Margaret Storm (nepublicat niciodată de vero editură), şi care a circulat printr-un grup restrâns de credincioşi New Age, se spune foarte clar următorul lucru: „Nikola Tesla nu a fost pământean”. Marele fizician şi rival al lui Einstein, se spune că ar fi fost născut la bordul unei nave spaţiale care zbura de la Venus către Pământ, în iulie 1856. Micul băieţel se numea Nikola. Nava a „livrat” nou-născutul la miezul nopţii, în noaptea dintre 9 şi 10 iulie 1856, în casa familiei Milutin şi Djouka Tesla, aflată într-o provincie muntoasă din Iugoslavia. În cercurile oculte se cunoaşte faptul că perioada cea mai puternică a energiilor lumii este cea de la miezul nopţii.
Margaret Storm spune: „Tesla nu era o persoană muritoare, conform standardelor pământene. Fiind un venusian, el era capabil să lucreze pe Pământ în corpul său subtil cu o uşurinţă mai mare decât în corpul său fizic. Tesla şi-a antrenat câţiva discipoli să-i continue munca sa în plan fizic, sub supravegherea sa, după ce el şi-a părăsit trupul fizic”. Printre oamenii care au pretins că ei continuă munca lui Tesla se numără Arthur H.Matthews.
Deşi Tesla nu a pretins niciodată că ar avea o origine nepământească, noi știm că el a încercat să comunice cu fiinţele de pe planeta Marte, susţinând că a primit în mai multe rânduri semnale radio misterioase de pe Planeta Roșie. De asemenea, se pare că Tesla comunica şi cu fiinţe de pe planete mai îndepărtate (vezi articolul: Cu ce extratereştri vorbea Tesla din laboratoarele sale secrete?): „Tesla a făcut o declaraţie de presă în 1923 în care a declarat că el comunica cu extratereştri de pe o planetă îndepărtată. El avea un laborator în hotelul New Yorker în care locuia. Un lucru necunoscut pentru cei mai mulţi oameni este că acesta avea un al doilea laborator, care se pare era cel principal, plasat în vârful hotelului Waldorf Astoria, la ultimul etaj şi care se extindea pe ambele apartamente din turnuri. El mai avea o staţie de transmisie pe hotelul Waldorf; iar instalaţia de recepţie, antenele de recepţie şi receptoarele se aflau pe hotelul New Yorker. Chiar există martori care spun că Tesla, în acea perioadă, vorbea cu cineva, care se pare că nu era cineva de pe această planetă. În termeni simpli, acesta comunica cu extratereştri. Oare vorbea cu extratereştrii din galaxia noastră sau din altă galaxie?”
Totodată, marele fizician credea că mintea sa este controlată de către forțe exterioare, văzând şi simţind tot felul de lucruri, care nu erau halucinaţii. De asemenea, Tesla a mai făcut nişte experimente prin care a reuşit să fie în afara timpului şi spaţiului, fiind capabil să observe trecutul/prezentul şi infinitele posibilităţi ale viitorului (vezi mai multe în acest articol: Genialul Tesla, în timpul unui experiment, s-a trezit în afara timpului, putând vedea concomitent prezentul, trecutul şi viitorul). Ce fiinţă omenească de pe Pământ s-ar fi putut situa dincolo de timp!?