Secta Thugilor, secta care a asasinat un milion de oameni din plăcere


La începutul secolului al XVIII-lea, în India, o sectă ciudată, despre care legenda spune că a apărut cu cinci secole mai înainte, terorizează o parte din populaţie şi îndeosebi autorităţile engleze, înspăimântate de numărul mare al misionarilor asasinaţi în mod regulat, într-un mod şi după un ritual foarte precise. Este vorba de Secta Thugilor, care este o confrerie religioasă, embrii ei fiind adoratorii zeiţei Kali care, în religia brahmană, reprezintă principiul răului şi al distrugerii. Aceşti thugi, contrar discipolilor lui Hassan Sabbah, nu vărsau niciodată sânge, ci îşi sugrumau victimele cu un fular — ruhmal — destinat acestui scop.

Cuvântul thug înseamnă în sanscrită stagh, adică „disimulator” sau, conform interpretărilor, „înşelător”, ceea ce conferă o indicaţie despre modul de a opera al acestor redutabili asasini. Legenda spune că thugii ucideau după un ritual imuabil transmis din generaţie în generaţie. Scopul lor ar fi fost să ucidă din plăcere şi fanatism religios, în virtutea adoraţiei lor faţă de zeiţa Kali. Acesta a fost principalul argument adus de englezi ca să-şi justifice crimele şi să decimeze o anumită parte a populaţiei, majoritatea inocentă.

În schimb, este sigur că aceşti oameni, care acţionau de cele mai multe ori în bande, nu erau asasini amatori împinşi la crimă din cupiditate sau pentru că nu aveau din ce trăi: cei mai mulţi erau inteligenţi, notabili sau meşteşugari ocupând funcţii foarte onorabile. Aceştia, în fiecare an, acţionau departe de casă ca să nu fie recunoscuţi, dedându-se artei crimei, antrenaţi din fragedă pruncie să sugrume cu o mare abilitate. Folosind vicleşugul şi perfidia, întotdeauna fără arme, acţionau în grupuri mici, cerând protecţia unor caravane bine înarmate. Era perioada în care călătorii izolaţi şi fără arme aveau foarte puţine speranţe să ajungă cu bine la ţintă, pentru că drumurile nu erau deloc sigure, ameninţate de membrii acestei secte oribile. Puţin câte puţin, de-a lungul drumului, alte grupuri, în aparenţă inofensive, se amestecau cu cele dintâi, până când numărul lor devenea cu mult superior celui al călătorilor autentici. În sfârşit, la un semnal, doi dintre ei luau poziţie în spatele victimei, trecându-i fularul pe după gât, cu o rapiditate atât de mare, încât moartea era instantanee. Cadavrele erau apoi crestate, ca să nu se umfle în urma descompunerii, lucru ce ar fi făcut să se ridice pământul mormintelor lor.

Sectele, precum cea a asasinilor, aveau mai multe grade de iniţiere şi, înainte de a deveni „sugrumător”, tânărul thug trebuia să asiste la mai multe expediţii, ca să dobândească răceala şi detaşarea dorite. Una dintre reguli era să nu ucidă niciodată femei. Dar aceasta, din păcate, era deseori încălcată, pentru că le era frică să nu fie recunoscuţi şi nu se îndurau să lase în viaţă niciun martor. Se aminteşte totuşi de cazul unor tinere cruţate pentru frumuseţea lor şi care, mai târziu, s-au căsătorit cu călăii tatălui, fratelui sau chiar al soţului lor. Regula mai interzicea şi uciderea bătrânilor şi copiilor. Astfel, mulţi copii orfani au fost adoptaţi chiar de ucigaşi, ca mai târziu să devină membrii cumplitei lor societăţi.

Se spune că thugii au asasinat, în trei sute de ani de existenţă, aproape un milion de oameni. Această cifră este deseori contestată, din cauza înclinaţiei vanitoase a thugilor de a se lăuda cu asasinatele lor, dar, ştiind că unul dintre ei, Buhram, deţine tristul record de a fi făcut 931 victime numai el, acest cuantum ar putea fi credibil. Dar este adevărat că thugismul, care existase timp de trei sau cinci sute de ani fără probleme, va fi nimicit de o duzină de englezi, în nici treizeci de ani.

În 1826, aceştia i-au încredinţat căpitanului W.H. Sleeman, care va deveni mai târziu colonel, greaua sarcină să pedepsească şi să nimicească această cumplită societate secretă, care nu era totuşi la fel de bine organizată ca cea a asasinilor. A fost de ajuns arestarea câtorva denunţători şi promisiuni de clemenţă, pentru ca întreaga organizaţie să fie foarte repede demascată. Timp de treizeci şi unu de ani, din 1809 până în 1840, acest ofiţer curajos nu şi-a menajat eforturile şi i-a pus după gratii pe principalii şefi ai sectei, care s-au spânzurat ei înşişi de barele celulelor ori s-au aruncat de la înălţime în momentul arestării. Ultimul membru cunoscut al acestei religii ucigaşe a fost spânzurat în 1882.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock