O femeie a fost bântuită timp de 20 de ani de fantoma mamei sale


fantoma21Milla a fost bântuită timp de 20 de ani de stafia răzbunătoare a mamei sale, care s-a sinucis într-o zi, îngrozindu-şi fiica. Milla, pe atunci în vârstă de doar 10 ani, a găsit trupul neînsufleţit al mamei sale zăcând pe podea, având alături un bilet prin care îşi învinuia fiică de faptul că a determint-o să recurgă la acest gest disperat.

În camera ei se simţea uneori foarte puternic parfumul mamei sale decedate, muzica se auzea când mai tare şi când mai încet, luminile se deschideau şi se închideau singure, fără a mai pune la socoteală faptul că stafia mamei ei scotea nişte sunete ciudate în timpul nopţii. Milla a mai observat că pisicile, pe care mama ei le detesta, refuzau să stea în casă. S-a întâmplat chiar că Milla şi prietenul ei să audă, ca un ecou în mintea lor, vocea mamei decedate, deşi el nu a cunoscut-o niciodată.

Milla, acum în vârstă de 30 de ani, a spus că timp de 20 de ani spiritul mamei sale a încercat să intre în contact cu ea, reuşind doar să-i inspire teamă şi ura pentru tot ce i-a făcut din copilărie şi până acum. Mama ei se pare că a murit în urma consumului unui amestec făcut din heroină, alcool şi pastile tranchilizante. Probabil singurătatea şi greutăţile au determinat-o să recurgă la un astfel de gest. Tatăl Millei murise cu puţin timp în urmă de cancer, lăsând în urmă un copil neajutorat şi o soţie distrusă. Milla a spus că mama ei i-a scris pe biletul de rămas bun că nu a dorit-o niciodată şi o învinuia pentru greutăţile prin care trece. „Ai fost cel mai rău lucru pe care l-am făcut vreodată. Sper că eşti satisfăcută.”

Milla a fost crescută de o femeie foarte blândă şi, de când mama ei a murit, a plecat din vechea casă şi s-a mutat cu fetiţa. Această femeie, de asemenea, a început să observe câteva ciudăţenii în casă, mirosuri ciudate şi sentimentul că ar putea chiar să o audă pe răposata vorbind. „Fiica traumatizată spune că era un lucru obişnuit să simtă mirosul băuturii favorite a mamei sale, al parfumului ei ieftin şi chiar pe cel oribil, al câinilor ei. Apoi a început să-i audă, în mintea ei, vocea ciudată, deşi nu se puteau distinge cuvintele. Ştiam, pur şi simplu, că ea încearcă, în acest fel, să comunice cu mine”.

Unul dintre puţinele lucruri pe care Milla le-a luat din casa părintească a fost o mică veioză care se afla în dormitorul părinţilor. De când a adus acel obiect în noua casă au început să se audă zgomote ciudate în timpul nopţii, iar cu puţin timp în urmă, când Milla era singură acasă, becul veiozei a explodat în plină noapte îngrozind-o pur şi simplu pe tânăra femeie, care nu a mai avut curajul să se întoarcă singură în cameră. Ea i-a telefonat prietenului său şi a aşteptat sosirea lui pe scările blocului unde locuia.

Într-un an, în timp ce împodobea bradul de Crăciun în sufragerie, Milla a dat drumul la casetofon să asculte muzică însă brusc, fără ca ea să intervină în vreun fel, sunetul a fost redus la minim. Prietenul ei, care o ajută la treabă, a crezut că ea am umblat la telecomanda, dar aceasta se afla pe casetofon, departe de locul în care se găsea femeia.

Altă dată mama Millei a încercat să pătrundă chiar şi în mintea amicului său. El a sărit brusc din pat în mijlocul nopţii spunându-i că trebuie să meargă să pună flori pe mormântul mamei. A doua zi dimineaţă nu a putut să explice de ce a spus aşa ceva.

Cu ceva timp în urma Milla a suferit un accident de maşină din care a scăpat ca prin miracol, deşi autovehiculul se răsturnase şi era grav avariat. Ea a spus către poliţişti că putea să fie moartă, dar în acel moment un impuls ciudat a determintat-o să se încolăcească înainte de izbitură maşinii. Nu se ştie dacă este vorba de o avertizare venită din partea mamei, în orice caz, ea apreciază că este unul dintre puţinele lucruri bune pe care spiritul ei neliniştit le-a făcut.

Înainte de a pleca în vacanţa de două săptămâni, Milla a lansat, mai mult în glumă, o invitaţie pentru fantoma mamei sale: Să ai grijă de casă în lipsa mea. În tot acest timp, de casă s-a ocupat o prietenă a ei care a spus că cele două pisici ale Millei, animale pe care mama ei nu le suporta, au dispărut probabil pentru că au simţit şi ele prezenta ciudată a fantomei, revenind însă când stăpâna s-a întors din vacanţă. Prietena ei a mai spus că, în ultima zi, când a vrut să facă puţină ordine, luminile au început să se aprindă şi să se stingă singure, iar mobila a început să scârţâie sinistru. Desigur că ea s-a speriat şi a fugit îngrozită.

Specialiştii în investigarea fenomenelor supranaturale au supus-o pe Milla unui test cu ajutorul unui medium. Milla a spus: „Am fost uimită să aflu că mediumul a numit-o pe mama după porecla ei, pe care eu o uitasem de mult. În timpul testării am avut cu adevărat nişte sentimente ciudate pe care nu le-am mai experimentat niciodată. Mediumul mi-a spus că mamă nu-şi cere iertare, dar vrea să o înţeleg că nu era în toate minţile când şi-a luat zilele. După această şedinţă am simţit că am mai multă energie, că sunt mai plină ce viaţă. Era ca şi cum ar fi avut loc un proces de exorcizare”.

Acum, Milla are un băieţel care poartă numele tatălui său, se simte împăcată cu sine şi s-a dus chiar să pună flori la mormântul mamei sale. Ea spune: „Vocile şi mirosurile ciudate care mă terorizau au dispărut. Acum pot, în sfârşit, să-mi văd liniştită de viaţa mea”.


Lasă un comentariu