Începuturile ştiinţei moderne au fost puse de creştini devotaţi. Atunci, de ce se spune că creştinismul s-a opus dezvoltării ştiinţei?


religie90Stark este profesor de sociologie şi religie comparativă la Universitatea din Washington. Pentru a ilustra rolul creştinilor în creşterea ştiinţei, Stark a inventariat toţi oamenii de ştiinţă dintre 1543 şi 1680, perioadă considerată a fi „revoluţia ştiinţifică” a lumii, în care s-a produs naşterea ştiinţelor moderne ale lumii: fizica, chimia, matematica, biologia etc. Astfel, au fost identificaţi 52 de oameni de ştiinţă.

S-a trecut apoi, la analiza credinţelor religioase şi a naţionalităţilor acestor 52 oameni de ştiinţă. Dintre aceştia, 26 erau protestanţi, iar 26 catolici. Din punct de vedere a naţionalităţii, 15 dintre ei erau englezi, 9 francezi, 8 italieni, 7 germani, iar restul alte naţionalităţi (olandez, danez, flamand, polonez şi suedez). Din toţi 52, doar unul era sceptic (Edmund Halley), iar celălalt (Paracelsus) era panteist. Ceilalţi 50 erau creştini, dintre care cel puţin 30 dintre ei erau creştini absolut zeloşi.

Unde sunt ateiştii? De ce atunci se spune că creştinismul s-a opus dezvoltării ştiinţei, când ştiinţa modernă a fost creaţia unor creştini devotaţi? Nu cumva am fost minţiţi? Iată un studiu care ar trebuie să ne pună pe gânduri.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.