Cât de plictisitoare pot fi cursurile de la Universitate…


profesorExistă o glumă care place foarte mult studenţilor şi în care un profesor îi spune unuia dintre elevii săi:
– Te rog să-l trezeşti pe colegul tău. La care elevul spune:
– Treziţi-l  dumneavoastră, că dumneavoastră l-aţi adormit.

Această glumă pare extrem de potrivită pentru anumiţi filosofi englezi şi aminteşte de o anecdotă a lui CD. Broad, profesor de filosofie la Universitatea din Cambridge, care nu diferea mult de confraţii săi de la aceeaşi universitate în privinţa aridităţii cursurilor şi a plictiselii pe care acestea o provocau. Se pare că Broad îşi scria cursurile şi apoi le citea cu voce tare în faţa studenţilor săi. Avea obiceiul de a citi fiecare frază de două ori. Pentru a nu face prea plicticoase cursurile, mai intercala câte o glumă, şi ea scrisă în prealabil, doar că, în loc să o citească de două ori, o citea de trei ori. Ei, bine, aşa cum povesteşte unul dintre studenţii săi, Maurice Wiler, acesta era singurul mod de a distinge frazele glumeţe de cele care nu erau spuse în glumă.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO