Secretul de a scăpa de amenzi din partea unui poliţist rutier


politist soferSă examinăm o situaţie concretă, cu aspectele sale non-verbale, în care un conducător auto este oprit de un echipaj de poliţie pentru depăşirea vitezei legale. În asemenea împrejurări, poliţistul, ostil faţă de cel în cauză, se apropie de maşina acestuia; reacţia obişnuită a conducătorului este să rămână în maşină, să coboare geamul şi să încerce să explice de ce a depăşit viteza. Aspectele negative non-verbale ale unui astfel de comportament sunt următoarele:
1. Poliţistul este obligat să-şi părăsească propriul teritoriu (maşina poliţiei) şi să vină în teritoriul celui în cauză (la maşina acestuia).
2. Presupunând că individul a depăşit într-adevăr viteza legală, explicaţiile sale pot părea un afront adus poliţistului.
3. Rămânând în maşină, conducătorul creează o barieră între el şi poliţist.

Ţinând cont de faptul că, în împrejurările date, poliţistul se găseşte într-o poziţie mai favorabilă, un asemenea comportament nu poate decât să îngreuneze situaţia conducătorului auto şi pericolul aplicării unei amenzi creşte.
Ar fi mai bine, deci, dacă conducătorul auto ar încerca o altă abordare:

1. Să coboare imediat din maşina sa (din teritoriul său) şi să meargă la maşina poliţistului (teritoriul acestuia), care în acest fel nu va fi obligat să-şi părăsească teritoriul.
2. Să se aplece în aşa fel încât să devină mai mic decât poliţistul.
3. Să-şi micşoreze propria personalitate în faţa poliţistului, recunoscând cât de aiurit şi iresponsabil a fost şi să ridice prestigiul poliţistului, mulţumindu-i că l-a atenţionat şi adăugând, totodată, că îşi dă seama cât de grea este munca acestuia, hărţuit cu asemenea cazuri.
4. Cu palmele expuse şi voce tremurândă să-l roage să nu-l amendeze. Un asemenea comportament arată poliţistului că şoferul nu prezintă niciun pericol pentru el şi aceasta îl face în multe cazuri să joace rolul unui părinte supărat, să-l dojenească sever pe şofer, dar să-i permită până la urmă să continue drumul, fără să-l amendeze. Aplicarea acestei metode va asigura, în peste 50 la sută din cazuri, scăparea de amenzi.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.