1 aprilie şi amuzantele sale păcăleli … să fim mai puţin serioşi!

„1 aprilie este ziua în care ni se reaminteşte ceea ce suntem în celelalte 364 de zile ale anului”, spunea Mark Twain. Cunoscut şi sub denumirea de Ziua tuturor păcălelilor, acest obicei străvechi european constă în faptul că, de 1 aprilie, oamenii îşi pot face tot felul de feste unii altora. În Anglia, victima este denumită „păcălitul de aprilie”, în Franţa, „peştele de aprilie”, iar în Scoţia – „cucul de aprilie”. Această zi îşi are originea tocmai în anul 1564, când Franţa a adoptat calendarul reformat al lui Charles al IX-lea, mutând ziua de Anul Nou din 1 aprilie în 1 ianuarie. Cei care au continuat să sărbătorească Anul Nou în aprilie au rămas cunoscuţi sub numele de „păcăliţii de aprilie”, şi astfel s-a lansat acest obicei.

Spălare de lei albi

Ziua păcălelii din aprilie a reprezentat întotdeauna un motiv bun de amuzament. În 1860, cetăţeni importanţi ai Londrei au primit invitaţii formale pe care era scris: „Turnul Londrei. Persoana numită în invitaţie este aşteptată, împreună cu un partener, să viziteze ceremonia anuală de Spălare a Leilor Albi, în duminica de 1 aprilie. Intrarea are loc numai prin Poarta Albă”. Cei care s-au prezentat la locul faptei aveau sa afle nu numai că nu există nici o Poartă Albă a Turnului Londrei, dar că Leii Albi erau la fel de inexistenţi ca şi ceremonialul lor de spălare.

Ferma de spaghetti

În 1966, vestitul comentator, Richard Dimbleby, al programului de ştiri Panorama de la postul de televiziune BBC, recunoscut pentru integritatea sa de neclintit, a prezentat un documentar despre o fermă de spaghete de la graniţa Elveţiei cu Italia. „Mulţi dintre dumneavoastră, cu siguranţă”, afirma el în stilul său pretenţios, cu o voce răsunătoare, ce inspira încredere, „aţi mai văzut imagini cu imensele plantaţii de spaghete din Valea Po”. Şi a continuat să vorbească despre gărgăriţa dăunătoare spaghetelor şi a explicat de ce acestea cresc cu lungimi atât de diferite… şi cum puţini britanici şi-l puteau imagina pe Richard Dimbleby spunând o minciună (sau măcar având un gram de simţ al umorului), un număr enorm de persoane au crezut fiecare cuvinţel rostit de acest prezentator de televiziune. Această farsă a prins de minune şi a devenit chiar sursă de inspiraţie.

Un arbore de mărar murat

Patru ani mai târziu, peste Atlantic, în cadrul programului Huntley-Brinkely de pe postul de televiziune NBC, respectatul comentator John Chancellor a prezentat recolta grozavă de murături a anului 1970, arătându-le telespectatorilor un excelent specimen de arbore de mărar murat de la „Ferma de murături Dimbleby”. Puţini americani auziseră de Richard Dimbleby; prin urmare, în Statele Unite, au înghiţit farsa la fel de mulţi oameni ca şi în Marea Britanie.

Yoghinul jucător de baseball

În 1985, umoristul american George Plimpton a publicat, în cadrul ediţiei de 1 aprilie a revistei Sports Illustrated, un articol despre „Sidd” (Siddhartha) Finch – un tânăr englez care studiase controlul minţii într-o mănăstire retrasă din Tibet, învăţase să arunce mingea de baseball cu o viteză de 168 de mile pe oră, stăpânea perfect arta de a interpreta la cornul franţuzesc şi se pregătea să devină membru al echipei de baseball New York Mets. Plimpton începea astfel: „Este aruncător de baseball, în parte yoghin, şi în parte pustnic. Impresionant eliberat de stilul nostru de viaţă opulent, Sidd încearcă să ia o hotărâre în privinţa practicii yoga – şi a viitorului său în baseball”. Primele litere ale acestor cuvinte conţineau un mesaj ascuns, intuit de cititorii mai isteţi: „La mulţi ani de Ziua păcălelilor: of, minciunile!”. Mulţi cititori încântaţi de şiretlic au trimis scrisori măgulitoare la redacţie, dar aproape patruzeci de cititori au renunţat la abonament.

Anglia anulează datele de 5 şi 12 aprilie…

În Londra, de 1 aprilie 1979, o emisie a postului Capital Radio anunţa că ora Marii Britanii nu este deloc sincronizată cu ora altor ţări datorită schimbării permanente, când înainte, când înapoi, a orei de vară britanice, încă din 1945. Cum Marea Britanie se afla în acel moment cu 48 de ore înaintea restului lumii, guvernul a decis să anuleze zilele de 5 şi 12 aprilie. Studioul a fost imediat invadat de telefoane agitate din partea ascultătorilor ce crezuseră fiecare cuvânt al păcălelii, inclusiv un bărbat ce trebuia să îşi vândă casa chiar într-una din zilele tocmai anulate. Ei bine, doar ştirea se difuzase la radio, nu-i aşa?

Tunelul dintre Marea Britanie şi Franţa nu va putea fi unit niciodată datorită unor erori de construcţie…

În 1990, de 1 aprilie, cunoscutul tabloid britanic de duminică, News of the World, a publicat un reportaj în care se susţinea că jumătăţile franceze şi englezeşti ale noului tunel de cale ferată de sub Canalul Mânecii, pe atunci în construcţie, nu vor putea fi unite la mijloc. De ce? Pentru că francezii folosiseră ca sistem de măsurare metri, iar britanicii, iarzi. Cele două jumătăţi aveau o eroare de 4,27 m! Această fermecătoare posibilitate, din fericire sau nu, nu s-a materializat niciodată. La sfârşitul anului 1993, Marea Britanie deţinea o puternică legătură cu bătrânul continent Europa prin ceea ce acum este cunoscut sub numele de Chunnel.

Nu-i aşa c-aţi fost păcălit?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.