Îmblânzirea scorpiei: cum să-ţi îmblânzeşti nevasta cicălitoare fără s-o baţi
Un oarecine, bărbat destul de blând şi de chibzuit, se însurase cu o femeie atât de rea încât, cu toate că luase asupra lui toată povara gospodăriei şi grija bucătăriei, îl cicălea şi îl ocara toată ziua până şi în faţa prietenilor cu care, din când în când, se afla la masă. N-o puteau dezbăra de acest nărav nici cuvintele frumoase cu care bărbatul încerca s-o îmbuneze. Bietul om nu ştia ce să mai iacă şi, în deznădejdea lui, s-a hotărât să folosească alt mijloc. Astfel, de câte ori femeia pornea să-l ocărască şi să-l blesteme, începea să cânte dintr-un flaut pe care-l avea şi din care până atunci nu se gândise să fluiere decât pentru plăcerea lui. Dar femeia nu s-a oprit din cotcodăcitul ei, ca să-l asculte, ci i-a dat înainte cu ocările, până când, furioasă că dumnealui nu se sinchiseşte şi cântă mai departe, a început să ţopăie prin casă şi, nemaiputând să îndure atâta fluierătură, i-a smuls flautul din mâini.
Dar bietul om, văzându-se lipsit de singura mângîiere a necazurilor lui, s-a agăţat de gâtul ei şi, recucerindu-şi flautul, a început să fluiere şi să cânte cu mai multa putere. Femeia cea rea, ieşindu-şi până la urmă din fire, ca să nu mai audă flautul care o înfrunta, a ieşit afară val-vârtej, jurând că pe viitor n-o să mai îngăduie în casa ei o asemenea muzică.
A doua zî, de cum s-a întors, s-a năpustit din nou asupra bărbatului cu ocări şi blesteme mai cumplite decât oricând. Dar cîntăreţul din flaut îi zicea înainte, parcă nu se mai satura cântând, până când, în cele din urmă, femeia, s-a dat bătută, făgăduind sa nu-l mai supere, ci să-i facă întru totul pe voie, ca o soţie ascultătoare şi cuminte; numai să nu mai cânte din flaut, „fiindcă, zicea ea, mă face să-mi pierd minţile!”
Iată cum omul nostru şi-a cuminţit muierea cântând, adeverind înţelepciunea zicătoarei, care pe drept cuvânt spune că sunt pe lume destule mijloace de a îmblânzi o femeie îndărătnică fără s-o baţi.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Un oarecine, bărbat destul de blând şi de chibzuit, se însurase cu o femeie atât de rea încât, cu toate că luase asupra lui toată povara gospodăriei şi grija bucătăriei, îl cicălea şi îl ocara toată ziua până şi în faţa prietenilor cu care, din când în când, se afla la masă. N-o puteau dezbăra de acest nărav nici cuvintele frumoase cu care bărbatul încerca s-o îmbuneze. Bietul om nu ştia ce să mai iacă şi, în deznădejdea lui, s-a hotărât să folosească alt mijloc. Astfel, de câte ori femeia pornea să-l ocărască şi să-l blesteme, începea să cânte dintr-un flaut pe care-l avea şi din care până atunci nu se gândise să fluiere decât pentru plăcerea lui. Dar femeia nu s-a oprit din cotcodăcitul ei, ca să-l asculte, ci i-a dat înainte cu ocările, până când, furioasă că dumnealui nu se sinchiseşte şi cântă mai departe, a început să ţopăie prin casă şi, nemaiputând să îndure atâta fluierătură, i-a smuls flautul din mâini.
