Cetatea Troia şi calul troian: cât este mit şi cât este adevăr?

Legendara cetate Troia, scena războiului troian, care a durat zece ani, este legată de unele dintre cele mai proeminente personaje din mitologia greacă. De la zeiţele Hera, Atena şi Afrodita (şi Elena, a cărei frumuseţe era de neegalat) la eroii Ahile, Paris şi Odiseu. Majoritatea oamenilor sunt familiarizaţi cu povestea căderii Troiei. Din există vreun pic de adevăr în povestea acestui măreţ conflict cauzat de iubirea lui Paris pentru Elena, care s-a încheiat odată cu aducerea calului troian de către greci? Oare chiar a avut loc războiul? A existat o cetate cu numele Troia?

Ce spune mitologia în cazul Troiei?

Mitul Troiei începe cu celebrarea căsătoriei regelui Peleu, unul dintre argonauţii care l-au însoţit pe Iason în căutarea Lânii de Aur, şi a soţiei sale, Thetis, zeiţa mării. Cuplul nu a invitat-o la nuntă pe Eris, zeiţa discordiei, dar aceasta a venit oricum la banchet şi, în furia ei, a aruncat pe masă un măr de aur, pe care era inscripţionat „celei mai frumoase”. Hera, Atena şi Afrodita s-au întins după măr, toate în acelaşi timp. Pentru a rezolva conflictul, Zeus a lăsat decizia crucială în seama celui mai frumos bărbat în viaţă – Paris, fiul lui Priam, regele Troiei.

Hera i-a promis lui Paris mari puteri, dacă avea să fie aleasă. Atena i-a oferit gloria militară, iar Afrodita i-a promis dragostea celei mai frumoase femei de pe pământ. Paris a hotărât să-i dea mărul de aur Afroditei, care i-a dat-o pe Elena, soţia lui Menelaos, iar Paris a plecat spre oraşul grecesc Sparta ca s-o găsească. Prinţul troian a fost primit ca invitat de onoare la palatul lui Menelaos, în Sparta. Dar, când Menelaos a plecat la o înmormântare, Paris şi Elena au fugit în Troia, luând cu ei o mare parte din averea regelui. La întoarcere, Menelaos a fost, pe drept cuvânt, furios văzând că soţia i-a fost răpită, iar averea prădată. Imediat, i-a adunat pe vechii peţitori ai Elenei, care juraseră să protejeze mariajul acesteia cu Menelaos. Au hotărât să adune armata şi să pornească spre Troia. Astfel s-a ţesut legenda războiului troian.

După mai bine de doi ani de pregătiri, flota grecilor (constând în peste 1 000 de vase, sub comanda lui Agamemnon, regele cetăţii Micene) s-a strâns în portul Aulis, din zona est-centrală a Greciei, gata să pornească spre Troia. Însă, cum nu exista vânt care să împingă vasele, profetul Calchis i-a spus lui Agamemnon că, pentru a deplasa flota, trebuie s-o sacrifice pe fiica sa, Ifigenia, zeiţei Artemis. După îndeplinirea acestui act barbar – dar aparent necesar -, grecii au reuşit să pornească spre Troia. Vreme de nouă ani a durat bătălia, timp în care mulţi eroi din ambele tabere au fost măcelăriţi, inclusiv Ahile, care a fost ucis de Paris. Dar grecii încă nu reuşiseră să străpungă măreţele ziduri ale Troiei şi să intre în cetate.

 

Legenda calului troian

În cel de-al zecelea an al războiului, vicleanul Odiseu a organizat construirea unui cal gigantic din lemn, al cărui interior scobit putea ascunde luptătorii greci, printre care însuşi Odiseu. Calul a fost aşezat în afara porţilor Troiei, iar flota grecilor a început să se îndepărteze, de parcă ar fi fost înfrântă. Când troienii au văzut vasele plecând şi calul uriaş dincolo de porţile oraşului, au considerat că victoria le aparţine şi au tras calul în interiorul zidurilor Troiei. În acea noapte, grecii au coborât din cal şi au deschis porţile cetăţii, lăsând întreaga armată înăuntru. Troienii, luaţi prin surprindere, au fost ucişi.

Polixena, fiica lui Priam, a fost sacrificată la mormântul lui Ahile, iar Astianax, fiul lui Hector, a fost, de asemenea, sacrificat. Deşi Menelaos intenţionase să o ucidă pe infidela Elena, frumuseţea ei l-a copleşit şi a cruţat-o.

A existat într-adevăr legenda Troiei povestită de Homer?

Povestea Troiei a fost prima dată relatată în Iliada lui Homer, scrisă în jurul anului 750 î.Hr. Detaliile au fost adăugate de scriitorii ulteriori, precum poetul roman Vergiliu în Eneida şi Ovidiu în Metamorfoze. Majoritatea istoricilor greci, precum Herodot şi Tucidide, erau convinşi de istoricitatea războiului troian. Aceşti scriitori au luat ad litteram lucrarea lui Homer şi au plasat Troia pe un deal care dă spre Hellespont (Dardanele de astăzi) – strâmtoarea dintre Marea Egee şi Marea Neagră. Aceasta era o poziţie de importanţă comercială strategică.

Descoperirile arheologice ale germanului Schliemann

Vreme de sute de ani, exploratorii şi anticarii fascinaţi de legenda Troiei au cercetat zona, cunoscută în Antichitate drept Troada (care face astăzi parte din nord-vestul Turciei). Cel mai faimos şi mai de succes cercetător al măreţei cetăţi Troia a fost omul de afaceri german Heinrich Schliemann. Ghidându-se după Iliada lui Homer, el a decis că Troia era localizată pe un deal de la Hisarlik, la câţiva kilometri de Dardanele, şi a început săpăturile acolo în 1870, continuând până în 1890. Schliemann a descoperit rămăşiţele unei serii de oraşe antice, din perioada timpurie a Epocii Bronzului (mileniul III î.Hr.) până în perioada romană.

Considerând că Troia trebuie să fie localizată la nivelele inferioare, Schliemann a trecut în viteză şi în mod nesăbuit prin nivelele superioare, distrugând dovezi vitale în acest proces. În 1873, a scos la iveală mai multe artefacte din aur, pe care le-a numit comoara lui Priam. A anunţat întreaga lume că a descoperit Troia lui Homer.

A falsificat Schliemann dovezile? Săpăturile englezului Calvert

Au fost numeroase discuţii în jurul întrebării dacă Schliemann într-adevăr a găsit artefectele din aur acolo unde susţinea ori le-a plantat pentru a-şi susţine teoria conform căreia acel sit era într-adevăr lăudata cetate Troia. Se ştie că Schliemann a mai deformat adevărul şi în alte ocazii. Deşi susţine că el este cel care a descoperit situl Troiei la Hisarlik, atunci când Schliemann a vizitat prima dată Troada, arheologul şi diplomatul englez Frank Calvert săpase deja o parte a Hisarlikului, pentru că se afla pe proprietatea familiei sale.

Calvert era convins că Hisarlik era situl vechii Troia şi, mai târziu, a colaborat cu Schliemann la săpăturile de pe deal. Cu toate acestea, când Schliemann a primit ulterior recunoaşterea mondială pentru descoperirea oraşului homeric, a refuzat să admită că şi Calvert avea vreo legătură cu descoperirea. În prezent, moştenitorii englezi şi americani ai lui Frank Calvert solicită o parte din comoara pe care Schliemann şi Calvert au descoperit-o la situl Hisarlik.

Se crede acum că spectaculoasele obiecte din aur descoperite de Schliemann provin dintr-un oraş mult mai vechi de pe dealul Hisarlik decât crezuse el. Oraşul despre care Schliemann credea că este Troia lui Homer datează, de fapt, din anii 2400-2200 î.Hr., cu cel puţin 1.000 de ani înainte de data general acceptată pentru războiul troian.

Troia, nouă faze

În ciuda atitudinii egoiste a lui Schliemann, el a adus situl Hisarlik în atenţia lumii. După săpăturile sale, la Hisarlik alte lucrări au fost efectuate de Wilhelm Dorpfeld (1893-1894), de arheologul american Cari Blegen, între anii 1932 şi 1938, şi apoi, între anii 1988 şi 2005 de o echipă de la Universitatea din Tubingen şi Universitatea din Cincinnati, coordonată de profesorul Manfred Korfmann. Săpăturile de la Troia au demonstrat că au existat nouă faze separate şi oraşe în sit, cu diferite subfaze. Aceste faze au început în mileniul III î.Hr. (începutul Epocii Bronzului), cu Troia I, şi s-au încheiat cu perioada elenistică (323 î.Hr. – cea 31 î.Hr.), cu Troia IX.

Ultima fază a Epocii Bronzului, Troia Vila (cea 1300 – cea 1180 î.Hr.) este oraşul prezentat de obicei drept cel mai viabil candidat pentru Troia lui Homer, în special datorită datei, care pare să se potrivească descrierilor lui Homer, şi a faptului că urmele de foc indică distrugerea oraşului în timpul unui război. Contactul între Grecia continentală şi Troia Vila este atestat de artefactele greceşti importate din Micene (sfârşitul Epocii Bronzului), în special vase de lut. Mai mult, oraşul Troia Vila a avut dimensiuni considerabile şi s-au descoperit rămăşiţe umane şi vârfuri de săgeată din bronz.

Totuşi, o mare parte din Troia Vila nu a fost încă cercetată arheologic, iar descoperirile sunt în general prea puţine pentru a susţine teoria conform căreia distrugerea sitului a fost mai degrabă făcută de mâna omului decât de o catastrofă naturală, cum ar fi un cutremur masiv. Cu toate acestea, dacă este să interpretăm oraşul homeric Troia ca pe un adevăr istoric, atunci, bazându-ne pe datele pe care le deţinem, putem afirma că Troia Vila pare să se potrivească cel mai bine faptelor.

S-a demonstrat că pe dealul Hisarlik s-a aflat situl Troiei

Recent, probele care par să sprijine teoria conform căreia dealul Hisarlik ar fi situl Troiei au fost dezvăluite de geologii John C. Kraft de la Universitatea din Delaware şi John V. Luce de la Trinity College din Dublin. Cei doi
au efectuat un studiu geologic asupra caracteristicilor ţinutului şi a coastei din zona Hisarlik, ceea ce a dezvăluit că sedimentele şi geomorfologia regiunii se potrivesc descrierii din Iliada lui Homer.

Cât adevăr există şi în existenţa calului troian?

Este posibil să fi existat un adevăr istoric în spatele celui mai fantastic detaliu al naraţiunii lui Homer – colosalul cal troian. Istoricul englez Michael Wood a sugerat că, în loc să fie o tactică inteligentă de a intra în oraş, calul troian reprezenta, de fapt, un berbec mare din lemn sau o maşinărie de asalt primitivă, care semăna cu un cal. Asemenea dispozitive sunt cunoscute din perioada clasică a Greciei. De exemplu, spartanii au folosit asemenea berbeci în atacul de la Plataea în 429 î.Hr.

Pe de altă parte, se ştie că simbolul calului este folosit pentru a-l reprezenta pe Poseidon, teribilul zeu al cutremurelor. Calul troian a fost poate o metaforă a cutremurului care a lovit oraşul, distrugându-i apărarea şi permiţând armatei greceşti accesul.

Dovezile existenţei Imperiului Hitit

Alte dovezi, deşi controversate, ale existenţei istorice a Troiei provin din scrisorile găsite în arhivele Imperiului Hitit al Anatoliei (Turcia modernă). Aceste scrisori, datând din jurul anului 1320 î.Hr., se referă la tensiunile militare şi politice cu un imperiu puternic numit Ahhiyawa pentru controlul regatului Wilusa. Wilusa a fost pe rând identificată cu Ilios din Grecia, Troia şi Ahhiyawa (de la cuvântul grecesc Achaea, ţinutul aheenilor, aşa cum îi numeşte Homer pe greci în lliada). Aceste identificări rămân controversate, dar au dobândit tot mai multă acceptare printre învăţaţi, pe măsură ce au progresat cercetările relaţiilor dintre Grecia şi Orientul Apropiat pe parcursul Epocii Bronzului. Din nefericire, nu avem încă niciun text hitit care să facă o referire clară la conflictul din Troada, care să poată fi în mod cert identificat cu războiul troian.

A existat războiul troian?

Aşadar, a existat un conflict de proporţii la Hisarlik în jurul anului 1200 î.Hr. despre care putem spune că a fost războiul troian? Probabil că nu. Homer a scris despre epoca semimitică a eroilor, dând detalii care s-au propagat pe cale orală vreme de cel puţin patru secole. Chiar dacă războiul a avut loc, o mare parte din poveste s-a pierdut şi s-a schimbat cu timpul. Există detalii din naraţiunea lui Homer care par să ducă până la sfârşitul Epocii Bronzului, precum diferite tipuri de armuri şi arme care erau mai degrabă specifice anului 1200 î.Hr. decât anului 750 î.Hr., când scria poetul.

Homer menţionează, de asemenea, anumite oraşe greceşti – din care puţine rămăşiţe mai existau în vremea sa – care au avut o semnificaţie deosebită în timpul războiului troian. Săpăturile arheologice la unele dintre situri au dovedit adesea că aceste oraşe au avut, într-adevăr, o importanţă majoră în Epoca târzie a Bronzului. Cu toate acestea, dată fiind locaţia importantă a Troiei, care dădea spre Hellespont, la graniţa Imperiului Hitit şi a lumii greceşti, zona trebuie să fi fost scena multor conflicte armate în Epoca târzie a Bronzului.

Poate că este mai plauzibil ca epopeea lui Homer să fie o amintire a acestor conflicte dintre lumea greacă şi locuitorii din Troada, condensate într-o singură luptă finală epică, un război care să pună capăt tuturor războaielor. Atunci, într-un fel, povestea războiului troian se bazează în mare pe evenimente istorice, deşi împodobite de secole de repovestire, timp în care au fost adăugate elementele supranaturale. Poate că până şi frumoasa Elena din Troia a fost adăugată de un povestitor ulterior naraţiunii originale semiistorice.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.