Există într-adevăr o lume şi o viaţă subterană secretă? Poveşti fascinante de-a lungul timpului
Tema orașului subteran proliferează în literatura SF. De exemplu, în 1741 Ludvig Holberg publică nuvela „Călătoria subpământeană a lui Niels Klim”. Autorul danez imaginează un Pământ gol pe dinăuntru, în spațiul căruia evoluează alte corpuri cerești. În 1750, Robert Paltock își publica ia Londra volumul intitulat „Viața și aventurile lui Peter Wilkins”, în care apare descrierea unei stranii populații de oameni zburători, care locuiesc într-o peșteră gigantică. Ei își sapă în stâncă monumentale clădiri având fațadele ornate cu statui. În totul, o imagine identică celei pe care ne-o oferă antica localitate Petra din Iordania, cu misterioasele sale palate săpate în stâncă. Deosebirea constă în faptul că metropola imaginată de Robert Paltock se ramifică sub pământ.
Apărut în 1871, romanul lui Bulwer-Lytton – „Rasa care va veni” descrie o civilizație subterană superioară omului. Vril-yașii ridică edificii luxoase, încrustate cu metale prețioase și pietre scumpe, luminate a giorno, ca și arterele de circulație, în mari cavități ale Terrei. Stăpâni pe o energie inepuizabilă, vril-yașii își permit să-și scalde orașul în verdeață. Fiecare balcon e o cascadă de flori, terasele sunt grădini, de-a lungul balcoanelor vegetația e pusă în valoare de sclipirea fântânilor arteziene și de coloritul păsărilor.
În „Mașina se oprește”, nuvela lui Edward M. Forster, scrisă în 1912, traiul în subteran apare ca o consecință a hipercivilizației. Mecanizarea totală și absolută, care interzice orice mișcare sau exercițiu fizic oamenilor, adăpostindu-i în elegante galerii subterane, îi face inapți să mai respire aerul pur, neprelucrat.
În 1935, Joseph O’Neill publică „Țara de sub Anglia”, acolo unde, în subteranele Londrei, supraviețuiesc urmașii romanilor care au ocupat sudul insulei în secolul 1. Din toată civilizația romană nu s-au păstrat decât spiritul cazon, disciplina de tip militar dusă la ultimele consecințe într-o lume în care personalitatea, viaţa particulară, ba chiar și limba s-au pierdut.
Tot în 1935, Felix Aderca publică „Orașele înecate”, în care, sub amenințarea înghețului, omenirea s-a refugiat departe de lumina soarelui în declin, în câteva imense orașe submarine. Imaginate ca niște gigantice figuri geometrice – cuburi, piramide și sfere de cristal – metropolele suboceanice sunt specializate. Cap-Verde va fi cetatea energiei, Ceylan produce bunurile necesare umanității, Hawai adăpostește capitala științifică a Terrei, iar Mariana e centrul minier și metalurgic.
Impresionantă și generatoare de meditație este cetatea strategică subpământeană din romanul lui Mordecai Roshwald, „Ultimatum”. În cele șapte niveluri ale acesteia, înzestrate cu tot ce are civilizația mai avansat, urmează să fie conservați 500 de oameni vreme de 500 de ani, astfel încât ei să supraviețuiască unui cataclism atomic. Ascunși la 1350 de metri sub pământ, cei 500 de aleși pot rezista independent de lumea de la suprafață. De aici ei pot și riposta partidei adverse cu mijloacele războiului nuclear.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Tema orașului subteran proliferează în literatura SF. De exemplu, în 1741 Ludvig Holberg publică nuvela „Călătoria subpământeană a lui Niels Klim”. Autorul danez imaginează un Pământ gol pe dinăuntru, în spațiul căruia evoluează alte corpuri cerești. În 1750, Robert Paltock își publica ia Londra volumul intitulat „Viața și aventurile lui Peter Wilkins”, în care apare descrierea unei stranii populații de oameni zburători, care locuiesc într-o peșteră gigantică. Ei își sapă în stâncă monumentale clădiri având fațadele ornate cu statui. În totul, o imagine identică celei pe care ne-o oferă antica localitate Petra din Iordania, cu misterioasele sale palate săpate în stâncă. Deosebirea constă în faptul că metropola imaginată de Robert Paltock se ramifică sub pământ.
