În 1606, cel mai apreciat artist din Roma era Guido Reni. În timp ce majoritatea confraţilor săi locuiau în odăi înghesuite, în cartierele sărăcăcioase ale oraşului, şi se încăierau pentru câte o comandă, Reni se lăfăia în palatele protectorilor săi, înconjurat de servitori şi cinstit de prinţi şi cardinali, ba chiar de papa însuşi. Lucrările sale erau populare, deoarece aminteau, prin stil, de Rafael, cel mai iubit maestru al luminii, armoniei şi frumosului din Renaştere. Gândiţi-vă la portretul Sfântului Mihail pictat de Reni: deşi tabloul înfăţişează victoria Arhanghelului asupra satanei, Mihail al lui Reni este o figură elegantă şi graţioasă, cu un evident aer laic.
Cu toate acestea, contemporanul lui Reni, artistul plastic Michelangelo Merisi da Caravaggio (mai cunoscut sub numele simplu „Caravaggio”) era încredinţat că celebritatea, bogăţia şi statutul lui Reni îi aparţineau lui de drept. El era cel mai mare pictor – stilul său, cu dramaticele sale contraste dintre umbră şi lumină, explora teritorii noi; compoziţia tablourilor sale era mai dramatică, mai stimulatoare din punct de vedere intelectual, emoţional şi chiar spiritual decât a lui Guido Reni.
În pofida popularităţii lui Reni, în Cetatea Eternă se găseau şi oameni care să împărtăşească convingerea lui Caravaggio că acesta din urmă era cel mai bun pictor al Romei. Cele trei tablouri cu scene din viaţa Sfântului Matei îi câştigaseră atenţia râvnită, iar toţi cei ce admiraseră Înmormântarea lui Iisus vedeau în ea o capodoperă. Dar Caravaggio era îndemnat de temperamentul său să zdruncine din temelii tot ce era convenţie în artă, astfel încât, până şi celor mai înfocaţi admiratori ai săi le venea greu să-l ierte pentru celebra sa lucrare Moartea Fecioarei.
Carmeliţii care îi comandaseră tabloul acesta, în 1605, se aşteptau ca maestrul să-l picteze în stilul nou, caracterizat prin acurateţe istorică: fără coruri de îngeri, fără raze de soare proiectate din ceruri. Dar tabloul prezentat de Caravaggio era mult mai realist decât şi-ar fi dorit fraţii călugări. El o arăta pe Sfânta Fecioară întinsă pe un pat, într-o încăpere goală, având paloarea morţii pe faţă, cu trupul tumefiat de boala incurabilă, cu picioarele goale şi nespălate. Pe deasupra, oricine îşi putea da seama că drept model pentru Fecioara Maria servise una dintre cele mai cunoscute prostituate romane. Carmeliţii au refuzat tabloul, iar reputaţia lui Caravaggio a avut de suferit.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
În 1606, cel mai apreciat artist din Roma era Guido Reni. În timp ce majoritatea confraţilor săi locuiau în odăi înghesuite, în cartierele sărăcăcioase ale oraşului, şi se încăierau pentru câte o comandă, Reni se lăfăia în palatele protectorilor săi, înconjurat de servitori şi cinstit de prinţi şi cardinali, ba chiar de papa însuşi. Lucrările sale erau populare, deoarece aminteau, prin stil, de Rafael, cel mai iubit maestru al luminii, armoniei şi frumosului din Renaştere. Gândiţi-vă la portretul Sfântului Mihail pictat de Reni: deşi tabloul înfăţişează victoria Arhanghelului asupra satanei, Mihail al lui Reni este o figură elegantă şi graţioasă, cu un evident aer laic.
