Cei doi sateliţi ai planetei Marte – Phobos şi Deimos – chiar sunt artificiali? Dacă da, cine i-a pus acolo?
Aşa cum prezentam şi într-un articol din 2011 (Cum de a reuşit Jonathan Swift în “Călătoriile lui Gulliver” (1726) să ştie de existenţa sateliţilor lui Marte, cu 150 de ani înaintea descoperirii lor?), autorul Jonathan Swift în „Călătoriile lui Gulliver” ne vorbeşte în anul 1726 faptul că planeta Marte are doi mici sateliți. Acesta le dădea chiar și distanțele față de solul planetar, cât și perioadele de rotație circumplanetară. Dar… sateliții respectivi (Phobos şi Deimos) au fost descoperiți astronomic abia după 150 de ani! De unde a cunoscut Swift existența lor, cât și datele suplimentare, din care unele erau apropiate de realitate?
Odată identificat, Phobos demonstra însă că sfidează pur și simplu legea astrală a rotației, perioada lui de revoluție fiind mai redusă decât însuși timpul de rotire a planetei în jurul axei sale! Ori, niciun alt satelit din sistemul nostru solar nu încalcă legea respectivă, numai Phobos singur o face!
Dar iată și o altă ciudățenie: cei doi mici sateliţi marţieni au sensuri contrare de rotire, deși orbitele lor sunt aproape în același plan! Nicio ipoteză emisă nu a rezistat analitic, enigma continuând să persiste.
Phobos, rotindu-se suficient de aproape de planetă – la 5.980 km – iar Deimos la 20.062 km, ambii ar fi trebuit să aibă o cădere lentă spre sol. Ori, s-a constat un fapt surprinzător: cei doi sateliți și-au accelerat viteza de rotație, pentru a învinge tendința respectivă… De aici, nu a mai fost decât un pas până la fantastic: în 1951, astronomul american Hard a emis ipoteza că Phobos și Deimos ar fi sateliți artificiali!
În 1959, cunoscutul astronom rus losif Șklovski a reluat mai bine documentat această idee, demonstrând teoretic că dacă cele două luni ar fi fost obiecte naturale, ar fi trebuit ca de mult timp să se fi prăbușit pe solul marțian. Dar chiar mai mult, comparând masa, volumul și viteza ambelor luni, Șklovski afirma că acestea ar trebui să fie goale în interior – deci un motiv în plus pentru a le considera ca fiind obiecte construite artificial!
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Aşa cum prezentam şi într-un articol din 2011 (Cum de a reuşit Jonathan Swift în “Călătoriile lui Gulliver” (1726) să ştie de existenţa sateliţilor lui Marte, cu 150 de ani înaintea descoperirii lor?), autorul Jonathan Swift în „Călătoriile lui Gulliver” ne vorbeşte în anul 1726 faptul că planeta Marte are doi mici sateliți. Acesta le dădea chiar și distanțele față de solul planetar, cât și perioadele de rotație circumplanetară. Dar… sateliții respectivi (Phobos şi Deimos) au fost descoperiți astronomic abia după 150 de ani! De unde a cunoscut Swift existența lor, cât și datele suplimentare, din care unele erau apropiate de realitate?
