Celebrul Alex Collier, cel care pretinde că vorbeşte cu extratereştrii din galaxia Andromeda, ne dă detalii incredibile despre coloniile extraterestre de pe Marte. Iată câteva din dezvăluirile lui (depinde doar de voi dacă le credeţi sau nu, dacă le consideraţi simple aberaţii sau nu):
* Planeta Marte are 6,1 miliarde de ani vechime, iar soarele ei interior, pe care toate planetele îl au sau l-au avut, este consumat. Aşadar, interiorul lui Marte este rece, întunecat și umed.
* Suprafața lui Marte pare a fi pustiită, nisipoasă și vântoasă. Cu toate acestea, Marte a fost în trecut locuit, timp de 3,8 miliarde de ani. Majoritatea ruinelor sunt îngropate la sute de metri de nisip, la fel ca aici, pe Pământ, în deșertul Gobi, unde există ruine ale orașelor antice. Marte a fost prima planetă din sistemul nostru solar care a fost explorată și colonizată de către extratereştri. Când civilizațiile extraterestre veneau în sistemul nostru solar, ele se opreau mai întâi pe Marte. Forme de viaţă mai avansate sau mai puţin avansate au fost aduse atât pe Marte cât şi pe Pământ de către civilizaţii extraterestre avansate din Alpha Draconis, Ursa Major şi Minor, Lyrae, Pleiade, Zeta Reticuli și Sirius.
* Însă, acum circa 69 de milioane de ani în urmă, un asteroid foarte mare a venit în sistemul nostru solar; acesta a fost atât de puternic încât a reuşit să rupă Marte de pe orbita sa originală (care era mai aproape de Pământ) şi a dus-o cu 19 milioane de kilometri mai departe. Toate acestea s-au întâmplat într-o perioadă foarte scurtă de timp, devastând totul de pe planetă, distrugând atmosfera și provocând trei schimbări polare succesive în câteva zile. Atunci, viaţa a fost distrusă pe Marte.
* Zonele în care se găsesc ruinele unor oraşe marţiene sunt: Creasta Tharsis, regiunea Utopia, Canionul Mariner Valley. În acesta din urmă se află un oraş lyraen, care nu mai există de 113 milioane de ani. Întreaga regiune este plină de tuneluri submarţiene.
* În martie 1989, sonda spaţială sovietică Phobos 2 a ajuns pe Marte şi a realizat fotografii extinse ale suprafeţei marţiene, înainte de a ajunge la luna Phobos. Apoi, şi el „a decedat”, cum s-au exprimat ruşii. În una dintre fotografiile transmise spre Pământ de Phobos 2, înainte de a sucomba, se poate vedea o umbră în formă de trabuc conturându-se pe suprafaţa lui Marte. O serie de cercetători din domeniul conspiraţiilor pretind că această umbră a fost aruncată de o navă spaţială extraterestră chiar înainte de a spulbera sonda spaţială rusească. Alex Collier crede că este vorba de o navă spaţială extraterestre gigantică, de 400 de kilometri lungime, care a fost „reactivată” de sonda spaţială sovietică.