Cum să-l omorâm pe filosoful Seneca: prin tăierea venelor, prin otravă şi prin băi cu aburi
Seneca a fost mare om politic, scriitor şi filosof roman. El a fost apoi perceptor şi consilier al împăratului cel …
Seneca a fost mare om politic, scriitor şi filosof roman. El a fost apoi perceptor şi consilier al împăratului cel …
Filmul “Baltagul” (1969) s-a născut chinuit. Cu personaje construite de Sadoveanu, picătură cu picătură din sufletul civilizaţiei romaneşti, dar jucate …
La fel de fabulos ca şi faimoasele sale Fabule (după Homer, această carte a fost best-seller-ul mondial cu cea mai …
Celebra frescă „Cina cea de Taină”, pictată acum 500 de ani de artistul florentin Leonardo da Vinci, a stârnit o …
Într-o epistolă din 26 mai 1778, marele filozof francez Voltaire îi scria medicului său: „Pacientul din strada Beaune îşi cere …
Robert Schumann (1810-1856) a fost unul dintre cei mai celebri compozitori romantici ai primei jumătăţi a secolului XIX. Totul a …
În momentul în care oamenii se văd în faţa morţii îşi pierd orice masca şi devin mai mult ca oricând …
Restauratorii de la Vatican au descoperit un portret al lui Michelangelo ascuns într-o pictură din Capela Paulină, ce găzduieşte ultimele …
O pictură misterioasă cumpărată în 1965 de Naţional Gallery din Melbourne a fost identificată de experţi ca fiind un portret …
Spre sfârşitul vieţii, Gogol a fost sub influenţa unui geniu rău, a duhovnicului său, părintele Matei, care a reuşit să-l …
A fost sau n-a fost legionar marele nostru filosof şi scriitor Lucian Blaga? Istoricul Alex Mihai Stoenescu a fost primul …
Pe Venus, un crater ca o floare roşie uriaşă, ce îşi deschide petalele fierbinţi pe un diametru de 32 de …
Montaigne, filosof francez din secolul al XVI-lea care a făcut în Eseuri dovada unui scepticism tolerant şi moderat, considera că …
Castro Alves vă spune ceva? Viaţa îţi oferă uneori surprize stranii, destine perechi etc., spre mirare şi judecată, căci în …
Democrit a fost un celebru filozof care a strălucit în Grecia la aprozimativ 300 de ani după fondarea Romei. Scriitorii …
Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!