Marele scriitor rus Gogol a murit de inaniţie, la sfatul duhovnicului său


gogol2Spre sfârşitul vieţii, Gogol a fost sub influenţa unui geniu rău, a duhovnicului său, părintele Matei, care a reuşit să-l convingă să renege literatura pentru a se consacra lui Dumnezeu. La porunca acestuia, Gogol a ars manuscrisul celui de-al doilea volum al Sufletelor moarte, iar în postul Paştelui s-a supus unui post crunt, mâncând numai câteva linguri de ciorbă de ovăz şi un codru de pâine pe zi, stropite cu un pahar cu apă. Noaptea se chinuia să nu adoarmă, pentru a nu ceda diabolicei tentaţii de a visa. Rezultatul nu s-a lăsat aşteptat: s-a îmbolnăvit grav.

Departe însă de a renunţa la mortificări, le-a sporit. Îşi petrecea zilele în halat de casă, nu se mai spăla şi nu se mai bărbierea, refuza să se hrănească şi să ia medicamente, dând celor din jur impresia că asistă mai degrabă la o sinucidere prelungită decât la o moarte naturală. Medicii au încercat să-l trateze cu forţa: duşuri reci, băi calde, lipitori pe nas. Cu mâinile legate, urla să fie lăsat în pace: „Nu mă mai chinuiţi, pentru numele lui Dumnezeu!”

În sfârşit, pe 20 februarie 1852 (la 43 de ani) începu agonia, străbătută de un strigăt teribil: „Scara, repede! Daţi-mi scara!” a cărui explicaţie se află într-o scrisoare: „O scară este pe punctul de a ne fi lăsată din înaltul cerului şi o mână se întinde spre noi pentru a ne ajuta s-o urcăm dintr-un salt.” Gogol întinse braţele, încercă să prindă acea scară, apoi căzu la loc în pat. Era îngheţat: de jur împrejurul corpului descărnat i-au pus felii de pâine caldă. Începu să delireze cu glas scăzut: „Haideţi, ridicaţi, încărcaţi, umpleţi moara.” A doua zi dimineaţa şi-a dat ultima suflare.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.