O istorie incredibilă: cum a devenit „Dunărea albastră”, de Johann Strauss fiul, un vals nemuritor!

1.031 vizualizari
Imagine: prelucrare proprie

Cine nu a auzit de celebrul vals „Dunărea albastră” al compozitorului Johann Strauss fiul? Măcar o dată în viaţă trebuie să-l fi auzit! Dar ştiţi care este adevărata sa istorie? Aflaţi mai multe citind acest articol…

Johann Strauss fiul lua lecţii de muzică pe ascuns!

Johann Strauss fiul a fost băiatul cel mai mare al compozitorului Johann Strauss. Acesta din urmă a vrut ca ai săi copii să nu se facă muzicanţi, pentru că îşi amintea de anii grei ai începuturilor sale, dar se pare că dorinţa sa nu a fost respectată. Aşadar, Johann Strauss fiul s-a născut la Viena, pe 15 octombrie 1825. A dovedit de timpuriu puternice înclinații pentru muzică. Tatăl său, ca să-l îndepărteze cu totul de muzică, l-a trimis la Școala Politehnică, dar a fost nevoit să-l scoată de-acolo. Ajutat de maică-sa, tânărul Johann lua de mult, pe ascuns, lecții de muzică.

Rival cu propriul tată

Gloria tatălui său era în toi. Întreaga capitală îi dansa valsurile, în sunetele orchestrei sale. Se părea că nimic n-ar fi putut zdruncina o asemenea glorie. Și totuși, gloria a început, deodată, să apună. Pierdea vertiginos publicul. Apăruse un rival primejdios: propriul său fiu! Fiul își formase și el o orchestră de dans, lângă Schonbrunn, și își executa valsurile proprii. A început un adevărat război muzical între tată si fiu, între cele două orchestre… Tatăl, înţelept, s-a retras la timp!

Mulțimea a cerut contopirea celor două orchestre și l-a impus pe Johann conducător. La primul concert au asistat 3.000 de oameni. Pentru o orchestră de dans, pe vremea aceea, nu era puțin lucru! A fost un adevărat triumf! lată cum l-a salutat presa vieneză: „Noapte bună, tată Strauss, bună dimineața, Strauss fiul!”

A cucerit întreaga lume

Orchestra lui Johann Strauss era atracția nu numai a localului, ci și a Vienei. Lume peste lume venea de pretutindeni să-i audă melodiile, să-l vadă dirijând pe Johann Strauss. A dirija însemna pentru el nu numai să mânuiască bagheta cu pasiune: cânta și el din vioară, se învârtea, sărea, juca, interpreta cu întreaga-i făptură melodia pe care o dirija. Antrena nu numai orchestra, antrena întreg publicul, într-un vîrtej amețitor. Toată Viena dansa în acordurile acestei orchestre îndrăcite.

Johann Strauss a compus aproape 500 de valsuri. Valsurile sale (Cântec de dragoste, Povestiri din pădurea vieneză, Dragoste, vin și cântec, Viață de artist, Seară la Viena, Tinerii vienezi, Unde sonore, Sirene, Libelule, Accelerații, Sânge vienez, Ziarele de dimineață, Trandafirii sudului, Vals imperial, Voci de primăvară…) conțineau sufletul Vienei, un avânt senzual cu o ușoară umbră de nostalgie, terminând însă într-un ritm vertiginos. Din lent, valsul devenise vienez!

Valsurile lui Johann Strauss s-au răspândit repede în lumea întreagă. Când, în 1860, a făcut un turneu cu orchestra prin Europa, a fost primit ca un împărat. La Paris, Berlin, Londra, St. Petersburg, Roma, succesele au fost uriașe. La Boston, Johann Strauss a dirijat un concert cu 2.000 de instrumentiști şi 20.000 coriști, în faţa a 100 000 de spectatori.

„Dunărea albastră”, cântecul naţional al Austriei

Adevărata nemurire a lui Johann Strauss i-a venit în seara de 13 februarie 1867, când, pentru prima dată, a interpretat, la Societatea Corală din Viena, Dunărea albastră. Dunărea albastră a cucerit imediat publicul, a devenit cântecul național al Austriei.

Johann Strauss a început să-şi prezinte noul vals, Dunărea albastră, chiar în capitala Franţei, Paris. Compozitorul a fost invitat aici, cu prilejul Expoziției universale din 1867. La spectacolul său maiestuos au venit regi, sultani şi prinţi din Bavaria, Belgia, Grecia, Portugalia, Prusia, Suedia şi Turcia, iar în fruntea lor se află însuşi împăratul francez Napoleon al III-lea. A fost o seară pe care Parisul n-a uitat-o multă vreme. Sub bagheta sa, valsurile, bine cunoscute de francezi de multă vreme, s-au dovedit totuși noi, surprinzătoare; parizienii luau cunoștință abia acum de reala cadență vieneză, cea care amețește inima și creierul, cea care te prinde ca într-un vârtej. La început, toți invitații se lansaseră pe parchetul strălucitor; treptat, fermecați de muzică, au renunțat la dans și s-au mulțumit să asculte orchestra. Directorul ziarului Figaro a exclamat cu entuziasm: „De azi înainte Dunărea nu mai este doar marele drum de apă care leagă apusul Europei de răsăritul ei, ci și un celebru vals de Johann Strauss, care leagă pe veci țările noastre”.

„Dunărea albastră” a fost primit de public cu delir. Astfel, lumea a asistat la nașterea unei noi forme muzicale: valsul-poem simfonic. Toate orchestrele din Paris au reluat valsul, care a devenit curând laitmotivul expoziției. Vizitatorii erau obsedați de acest vals, începând cu prințul de Galles care s-a înapoiat în Anglia fredonându-l, ceea ce i-a adus lui Strauss o invitație la palatul Buckingham. A plecat așadar la Londra. Când valsul a fost executat, sub bagheta sa, la opera Covent Garden, însăși temuta regină Victoria și-a arătat satisfacția, adresînd lui Strauss-fiul același semn aprobator din cap cu care îi gratificase, odinioară, tatăl…

Succesul fără precedent al „Dunării albastre”

Succesul „Dunării albastre” era fără precedent. La Viena, când nu existau încă discurile, editorul, pur și simplu, nu putea face față cererilor. Gravorii lucrau în trei echipe, zi și noapte; dar planșele se uzau mult mai repede, din cauza tirajelor ridicate, decât puteau fi înlocuite.

Pretutindeni se cânta Dunărea albastră. Se cânta și în cimitire, la mormântul multor admiratoare, care o ceruseră anume. Valsul a pătruns până în Australia, când nu apăruse încă radioul!

Puteţi asculta încă o dată pe YouTube acest vals nemuritor.