Casa ipocrită de 2 milioane de dolari a lui Michael Moore: celebrul regizor trăieşte asemenea celor 1% din bogătaşi pe care îi condamnă


Nu-l ştiţi pe celebrul Michael Moore, celebrul regizor american al unor documentare care au făcut înconjurul lumii? În „Sicko” (2007), el vorbeşte lumii despre profiturile uriaşe din industria farmaceutică; în „Fahrenheit 9/11” (2004), Michael Moore ne-a dezvăluit ce s-a întâmplat cu adevărat în atentatele teroriste de la 11 septembrie şi cât de injuste au fost războaiele din Iraq şi Afghanistan.

În ultimul său documentar, „Capitalism: A Love Story” (2009), Michael Moore denunţă capitalismul care a sărăcit zeci de milioane de americani, făcându-se astfel port-drapelul oamenilor necăjiţi şi simpli, împotriva „haitelor de bogătaşi”. Tot în acest documentar, pentru a ridiculiza Wall Street-ul, considerat a fi „ciuma societăţii americane”, domnul Moore a înconjurat clădirea Bursei New-Yorkeze cu o panglică pe care scria „Scene Crime”, adică „Scena crimei”. Moore, care a sprijinit şi el din toată inima mişcarea de anul acesta „Occupy Wall Street” din New York, i-a condamnat pe bogaţii americani şi ai lumii, acei 1%, care s-ar afla în spatele tuturor relelor de pe Pământ.

Ei bine, acest Michael Moore are o mare problemă: el îşi construieşte o ditamai casă pe malul Lacului Torch din Michigan. O puteţi vedea mai jos. Şi e a doua casă, nu prima. Valoarea acestei proprietăţi, conform agenţiilor imobiliare locale, este de 2 milioane de dolari!

Unii o să spună: ei şi? Şi-a făcut această casă din banii câştigaţi în mod cinstit, din vânzarea drepturilor de autor ale documentarelor realizate. Total de acord, dar alta ar fi problema. Acelaşi Michel Moore, într-unul din documentarele sale îl făcea albie de porci pe preşedintele Al Gore, pentru că acesta îşi construia tot pe marginea unui lac o casă mult prea mare faţă de nevoile unei persoane, în timp ce îi critica pe alţii că fac risipă de resursele energetice şi naturale ale Pământului. Se observă că toata critica lui Moore era doar poziţia vulpii faţă de strugurii acri la care nu putea ajunge…

Iar acum, Moore are o casă în apropierea altor case deţinute de bogătaşii pe care-i umilea în documentarul său despre capitalism. Asta cum se numeşte, domnule Moore? Nu ipocrizie?

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock