Orgoni Crystal

 

Război cu arme termonucleare!? Ferească Dumnezeu…

106

blankV-aţi întrebat vreodată, ferească Dumnezeu, dacă s-ar declanşa un război cu arme termonucleare pe Terra? Bombele care ar fi explodat în apropierea solului sau în sol ar fi creat în punctul de impact pulberi de o extremă fineţe, cu diametre de ordinul micronilor. Căldură imensă care domneşte în fiecare “bilă de foc”, după emisia unei puternice unde de şoc, şi a unei radiaţii care anihilează orice formă de viaţă, ar fi provocat un gigantic gol de aer care ar fi aspirat acest material pulverulent la o foarte înaltă altitudine, în stratosferă, aşa cum s-a întâmplat şi în cazul tuturor exploziilor trecute. Dată fiind fineţea acestor particule, ele nu ar fi putut să cadă pe sol decât după un timp foarte îndelungat, între 6 şi 18 luni, după cum s-a constatat deja în experienţele întreprinse până acum.

Apoi, stratul de pulbere măruntă ar acoperi practic lumina Soarelui. În primele zile, lumina care ar fi ajuns la sol ar fi fost micşorată de patru sute de ori, astfel încât primul spectacol al unei regiuni lovite de un atac nuclear ar fi fost acela al unei nopţi totale, o noapte nucleară. Aproape la fel s-a întâmplat în Kuweit după incendierea puţurilor de petrol în timpul războiului din Golf: când vântul aducea spre ei fumul acestor incendii, oamenii se trezeau în mijlocul unei asemenea întunecimi, încât în miezul zilei erau siliţi să aprindă lumina, fie şi numai ca să vadă cât e ceasul.

Două săptămâni ar fi fost suficiente pentru că stratul acesta de pulbere să acopere în întregime emisfera nordică a planetei noastre. Fenomenul ar provoca şi o intensă scădere a temperaturilor, în medie cu 15°C.

Chiar făcând abstracţie de pierderile materiale şi umane uriaşe pricinuite de atacul respectiv, ca şi de consecinţele biologice ale căderilor radioactive, lipsa luminii solare ar fi provocat ea singură pieirea inevitabilă a întregii vegetaţii, ceea ce înseamnă distrugerea tuturor recoltelor. Lumina n-ar începe să licărească din nou decât la căpătui unor lungi luni de aşteptare, revenind treptat la strălucirea ei normală abia după recăderea pe sol a întregii cantităţi de pulberi prezente în stratosferă.