Crabul-potcoavă, specia de sute de milioane de ani, ce a salvat cei mai mulţi oameni în întreaga istorie

Dacă v-aţi întrebat vreodată ce animal a salvat cei mai mulţi oameni, în întreaga istorie, să ştiţi că acesta nu e nici câinele şi nici calul, ci crabul-potcoavă. Dacă aţi făcut vreodată o injecţie, e foarte posibil să-i datoraţi viaţa crabului-potcoavă nord-american (Limulus polyphemus). Un compus extras din sângele său, limulus amebocitlizat, sau LAL, este utilizat în industria farmaceutică pentru testarea medicamentelor, a vaccinurilor şi a dispozitivelor medicale precum rinichii artificiali, pentru a exclude prezenţa germenilor periculoşi. Niciun alt test nu este atât de rapid şi de ilustrativ.

Crabii-potcoavă trăiesc în apele puţin adânci, de coastă, ale mărilor, iar acestea sunt deseori poluate. Un litru de apă din asemenea zone poate conţine peste o mie de miliarde de bacterii toxice. Crabii-potcoavă nu au sistem imunitar şi deci nu pot dezvolta anticorpi care să combată infectările. Sângele lor conţine însă un ingredient miraculos, care anihilează bacteriile şi virusurile coagulându-se în jurul lor, ingredient care este folosit pentru a obţine LAL. Pentru a afla dacă un material sau o substanţă cu utilizări medicale este contaminat sau nu, este suficient să fie expus la LAL; dacă nu se coagulează, nu există probleme.

Spre deosebire de cel al oamenilor, sângele crabului-potcoavă nu conţine hemoglobina, care foloseşte fierul pentru a transporta oxigenul, ci hemocianină – un compus care utilizează cuprul în acest sens. În consecinţă, sângele lor este albastru şi se vinde cu aproximativ 15 000 de dolari litrul. Pentru a obţine sângele, crabii-potcoavă nu sunt ucişi, ci „recoltaţi”. Circa o mie pe săptămână sunt culeşi manual, din mici ambarcaţiuni, cu ajutorul unei greble pentru scoici, şi aduşi vii în laboratoare. Deşi le este extras cam 30% din sânge, crabii-potcoavă îşi revin repede când sunt duşi înapoi în mare. Sângele este recoltat o dată pe an, congelat şi expediat în lumea întreagă.

Crabii-potcoavă nu sunt, de fapt, crabi. Nu sunt nici măcar crustacee. Mai îndeaproape înrudiţi cu căpuşele, scorpionii şi păianjenii, sunt ultimii membri în viaţă ai ordinului Xiphosura („coadă-sabie”), odinioară foarte răspândit, şi populează ţărmul american al Atlanticului şi mările Asiei de Sud-Est încă din Ordovician, cu 445 de milioane de ani în urmă – 75% din întreaga perioadă de existenţă a vieţii pe Pământ, cu 200 de milioane de ani înainte de apariţia dinozaurilor. Nu-i deloc rău pentru o creatură care seamănă cu un mouse de computer mai ciudat sau cu o mică pălărie de metal.

Carapacea lor netedă şi curbată este cea care i-a ajutat să supravieţuiască atât de mult. Prădătorii reuşesc cu greu să-i întoarcă pentru a le expune abdomenul moale, deşi indienii din America obişnuiau odinioară să-i folosească pe post de linguri, pentru a scoate apa din canoele lor. Pe lângă faptul că au un sânge extraordinar -despre care se ştie acum că poate evidenţia meningita şi cancerul – crabii-potcoavă pot rezista la temperaturi extreme şi pot trăi un an fără să mănânce nimic.


 

 

Articole inrudite


 
loading...