Site de secrete, stiinta si metafizica

Urmele paşilor diavolului, un mister nedezlegat

11 11

urmele pasilor diavoluluiUnul din marile mistere ale lumii este ceea ce a fost numit „urmele paşilor diavolului”. Din păcate, documentaţia nu este pe de-a-ntregul satisfăcătoare, dar nimeni nu pune la îndoială că ceva ieşit din obişnuit s-a întâmplat după căderea zăpezii, în noaptea de 7 spre 8 februarie, 1855, în Devonshire, Anglia.

La 16 februarie, The Times din Londra publica următoarele:

,,În oraşele Topsham, Lympstone, Exmouth, Teignmouth şi Dawlish, din sudul ţinutului Devon, au fost descoperite un mare număr de urme de paşi din cele mai ciudate şi misterioase, care au provocat mare senzaţie în rândul populaţiei. Oamenii superstiţioşi cred chiar că ele sunt semne lăsate de Satan însuşi, iar emoţia imensă, care a cuprins toate clasele de oameni, reiese din aceea că subiectul a fost evocat de la amvon.

Se pare că joia trecută, în timpul nopţii, a nins abundent în împrejurimile Exeter-ului şi în sudul Devon-ului. În dimineaţa următoare, locuitorii oraşelor menţionate mai înainte au rămas surprinşi descoperind urmele lăsate de un animal ciudat şi misterios, dotat cu puterea omniprezenţei, deoarece urmele paşilor săi au fost descoperite peste tot şi în locurile cele mai inaccesibile – pe acoperişurile caselor şi pe ziduri înguste, în grădini şi curţi împrejmuite cu ziduri înalte, dar şi pe câmp deschis.

În Lympstone nu a existat nicio curte care să nu aibă imprimate pe sol urmele paşilor misterioşi. Urmele păreau să fie lăsate de un biped, iar nu de un patruped. Distanţa între paşi măsura cam opt inci. Urma imprimată în zăpadă semăna foarte mult cu aceea a potcoavei măgarului şi măsura între un inci şi jumătate până la (în unele cazuri) doi inci şi jumătate de-a curmezişul, ici-colo, potcoava părea crăpată, dar în majoritatea cazurilor, în zăpadă, ea apărea întreagă; la fel şi zăpada de la centrul potcoavei şi – judecând după marginea exterioară a piciorului, care era scoasă în relief – el trebuie că era convex [concav? ].

Fiinţa se pare că s-a apropiat de uşile mai multor case, apoi s-a îndepărtat, dar nimeni nu a descoperit locul unde misteriosul vizitator s-a oprit sau şi-a întrerupt mersul. Duminica trecută, reverendul Musgrave, în cadrul predicii a făcut aluzie la acest subiect, sugerând posibilitatea ca urmele să fi fost lăsate de un cangur, ceea ce e puţin probabil deoarece ele au fost descoperite de ambele părţi ale estuarului de la Exe.

În prezent această întâmplare rămâne o taină şi mulţi cetăţeni superstiţioşi din oraşele respective se tem să se aventureze afară din locuinţe în timpul nopţii.”

Aceasta a fost tot ce a relatat Times în legătură cu subiectul respectiv. Cele mai amănunţite relatări, de fapt singurele, vor fi găsite în scrisorile adresate editorului revistei Illustrated London News de către cetăţenii care povesteau ceea ce au văzut, au auzit sau credeau despre urmele enigmatice, care se întindeau în zigzag cam vreo sută de mile. Corespondenţii afirmau că urmele aveau forma unei potcoave de cal şi fiecare era la distanţă exact de opt inci şi jumătate una de alta.

De atunci şi până în prezent teoreticienii au oferit tot felul de soluţii pentru autorul urmelor: şoarece, şobolan, lebădă, iepure, căprioară, cârtiţă, vidră, broscoi, măgar şi cangur. Dacă însă aceste relatări – pe care niciun investigator independent nu le-a verificat – cu privire la forma urmelor şi la direcţia pe care păşiseră sunt corecte, atunci nici unul din animalele sugerate nu poate fi autorul lor.

Singurul caz cunoscut în afară de acesta în legătură cu astfel de urme este acela relatat de căpitanul Sir James Clark Ross, comandantul a două nave de explorare a regiunilor de la Polul Sud, care în mai 1840 debarca în insulele Kerguelen. Căpitanul a publicat o carte – Călătorie de descoperiri şi cercetări în regiunile sudice şi antarctice (1847) – în care scria: „Nu am găsit niciun animal. Singurele semne pe care le-am descoperit au fost urmele paşilor unui ponei sau măgar, care au fost depistate de către grupul detaşat să exploreze, sub comanda locotenentului Bird, urme care au fost descrise de doctorul Robertson ca având 3 inci în lungime şi 2 şi jumătate inci în lăţime, cu depresiune mică, dar adâncă, în părţi, în formă de potcoavă! Nu este cu neputinţă ca animalul să fi ajuns pe insulă de pe o navă naufragiată. Ei au urmărit o bună distanţă urmele imprimate în zăpada care căzuse nu de mult, nădăjduind să vadă animalul, dar i-au pierdut urma când au ajuns pe un teren stâncos şi întins pe care nu căzuse zăpadă.”

Rupert T. Gould se întreabă, pe drept cuvânt, dacă ar fi izbutit, oare ce soi de animal ar fi întâlnit aceştia?

Citește și

Utilizăm cookie-urile pentru a îmbunătăţi funcţionalitatea site-urilor noastre, pentru a te ajuta să navighezi mai eficient de la o pagină la alta, pentru a memora preferinţele tale şi, în general, pentru a îmbunătăţi experienţa utilizatorilor. Accept Cititi mai multe

Politica de intimitate si Cookie