Mărturia unui ofiţer român într-o zi de iarnă a anului 1982: „Am văzut o creatură ciudată, de o culoare şocantă, care a lăsat în urmă un miros înţepător, de clor”

Martorul întâmplării care urmează este ofițer, militar de carieră. Iată ce-a declarat el că s-ar fi întâmplat în anul 1982:

* Într-o duminică a iernii anului 1982, am plecat în control la un obiectiv militar aflat la periferia orașului Arad. Zăpada era de circa 3 cm, înghețată superficial. Drumul spre obiectiv era paralel cu un dig aflat în apropierea râului Mureș, iar în partea opusă se întindea o câmpie netedă. La circa 1,5 km de ultimele case, drumul sfârșea brusc la o cotitură a digului. Până am ajuns în acest loc, nu am sesizat absolut nimic deosebit. Când am ajuns la finele drumului am urcat pe dig, în marginea acestuia, la circa 7 metri depărtare am observat vreo 5 câini dispuși în semicerc, la aproximativ 1 metru în fața unei ființe cu totul și cu totul stranii.

* Mi-a atras atenția acea ființă. Avea cel puțin 1 metru înălțime, cu capul foarte alungit, fără proeminențe sau orificii. Torsul era extrem de lung în comparație cu membrele. La membrele superioare nu am putut observa proeminențe sau crescături. Totodată, nu am observat ca ființa aceea să trădeze elemente care i-ar fi identificat sexul – masculin sau feminin. Corpul era acoperit în întregime cu ceva imposibil de definit, de culoare negru absolut, ceva inexistent în natură. Era ceva mat, ca un fum; culoarea în sine era foarte șocantă, căci n-am mai văzut niciodată aşa ceva, fiind imposibil de uitat.

* La apariția mea, câinii, fără să latre, au pornit alergând spre oraș, iar ființa stranie s-a îndepărtat spre râu. Alergarea ființei era uimitoare: o combinație între pași și salturi de cangur. În acest timp, nu auzeam nici un zgomot, cu excepția crustei de gheață de deasupra zăpezii cedând uneori sub greutatea acelei ființe. Urmele lăsate nu erau de pași omenești, ci asemeni unui cerc mult turtit.

* Fascinat și uimit, dar și puțin speriat, mi-au trebuit 1-2 minute să mă reculeg și să pornesc pe urmele straniei apariții. Timp de 2 ore, am căutat în crângul din malul albiei, fără să reușesc să mă pun pe urmele ei. În mod cert însă în apă nu a intrat, deoarece plaja de aproape 10 metri lățime nu prezenta urme, iar zăpada aici era neînghețată, nisipul fiind neted. Am descoperit apoi că în locul unde stătuse acea ființă stranie mirosul era foarte puternic, înțepător, de clor, dar după două ore, revenind, mirosul de clor se transformase în miros puternic de ozon.

* M-a obsedat întâlnirea multă vreme. Vă fac precizarea că nu cred în fantome, draci, omuleți, extratereștri, îngeri ori alte ființe de acest fel, şi nici în OZN-uri.