Iată un caz de întâlnire extraterestră de gradul al III-lea, care a avut loc în anul 1965, într-un sat din sudul Franţei, la poalele Alpilor francezi. Era vara dimineaţa, pe la ora 5:30, când un bărbat a ajuns la câmpul său cultivat cu levănţică, aflat la circa 1.600 de metri de casa în care locuia. La un moment dat, el a auzit un şuierat ascuţit venind de după un zid. Gândindu-se că ar putea fi un elicopter militar, s-a îndreptat într-acolo, văzând, la circa 90 de metri, un aparat aterizat între tufele plantaţiei sale.
A observat obiectul aterizat, de mărimea unui automobil (lat de 3-3,50 metri şi înalt de vreo 2,50 metri), cu o formă stranie, de ou, o cupolă superioară transparentă, culoare neutră, mată, fiind aşezat pe 6 picioare articulate, care înconjurau un pivot central înfundat în sol. Bărbatul s-a gândit că ar putea fi un aparat militar experimental.
Însă, ce-a văzut a rămas şocaţi: lângă aparat erau doi omuleţi: înalţi de 1-1,20 metri, aveau urechi clăpăuge, capul chel, foarte mare, gâtul scurt, o deschizătură circulară, fără buze, în loc de gură. Purtau combinezoane mulate, verzi şi conversau printr-un fel de sunete.
Când francezul a ajuns la vreo câţiva metri de ei, omuleţii l-au zărit, iar unul dintre ei a îndreptat spre el un mic tub – atunci martorul a simţit că nu se mai poate mişca. Cei doi au mai rămas acolo, discutând, câteva minute, dar fără să-l scape din ochi. Martorul a povestit că avea impresia că cei doi omuleţi se amuzau pe seama lui, dar că nu voiau să-i facă rău. Apoi s-au dus la aparat şi au intrat printr-o portieră culisantă.
Ulterior, aparatul s-a înălţat puţin, a început să se rotească, s-a ridicat oblic, şi apoi pur şi simplu a dispărut!