Îngerii ne pot ajuta chiar şi atunci când ni se strică o ţeavă în casă… Trebuie doar să le cerem ajutorul!


Lorna Byrne este o femeie irlandeză care pretinde că vede îngeri, încă de când era un mic copil. De fapt, atunci când era tânără, ea era atât de interesată de acest subiect, încât medicii i-au spus că ar fi „retardată” – un cuvânt neplăcut uneori. Potrivit Lornei, sunt milioane de îngeri şi, deoarece majoritatea dintre noi nu apelăm la ei pentru a ne ajuta, mulţi dintre ei stau, ne privesc şi nu pot face nimic. Poate că ar trebui să îndreptăm acest lucru!

Deci, cum arată aceşti îngeri? Ei bine, ei pot fi de orice culoare, de la auriu până la albastru, de exemplu, au toate dimensiunile şi pot fi de sex masculin sau feminin. Îngerii au tendinţa să strălucească, dar ei nu au neapărat aripi.

Tot conform Lornei, noi toţi avem propriul nostru înger păzitor, care are grijă de noi, ca indivizi, şi care apare asemenea unei coloane de lumină. Aceşti îngeri păzitori au capacitatea de a apela la tot felul de alţi îngeri, chiar şi când e nevoie de ajutor pentru lucrurile cele mai lumeşti, cum ar fi, să zicem, atunci când avem o problemă cu maşina sau cu instalaţiile din casă. Mai sunt şi alţii care vor fi acolo pentru noi, la momente mai importante: în timpul căsătoriei sau în timpul intervenţiilor chirurgicale.

Îngerii plasează o „eşarfă” invizibilă în jurul umerilor cuplurilor căsătorite de mult timp. Dacă relaţia lor are dificultăţi, pentru că eşarfa a alunecat, e nevoie ca ea să fie pusă la loc.

Mulţi oameni vor râde de cei care cred în îngeri, dar trebuie să permitem minţilor noastre să fie deschise şi să acceptăm şi această posibilitate. Nu trebuie decât să cerem ajutorul îngerilor şi ei ne pot ajuta…

(Fragment din cartea lui Lorna Bryne: „A Message of Hope from the Angels”)


Lasă un comentariu