Viermele diavolului – creatura „extraterestră” care trăieşte la cea mai mare adâncime în pământ
Când vine vorba de creaturi care împart această planetă cu noi de milenii întregi, acest vierme mic este probabil „diavolul” pe care nu-l cunoști. În 2008, cercetătorii de la universitățile din Ghent (Belgia) și Princeton (Anglia) investigau prezența bacteriilor în unele mine de aur din Africa de Sud, când au descoperit ceva complet neașteptat.
La un kilometru și jumătate adâncime, unde supraviețuirea organismelor unicelulare era doar crezută posibilă, au apărut creaturi complexe, care au fost numite pe bună dreptate „viermele diavolului” (oamenii de știință l-au numit „Halicephalobus Mephisto”, în onoarea lui Mephistopheles, un demon subteran din legenda medievală germană Faust). Oamenii de știință au rămas uluiți. Acest nematod mic, lung de jumătate de milimetru, a rezistat la temperaturi de peste 40°C, aproape de absența oxigenului și în prezenţa unor cantități mari de metan. Într-adevăr, bacteria trăiește în iad și nu pare să-i pese.
Asta a fost acum un deceniu. Acum însă, cercetătorii de la Universitatea Americană au secvențiat genomul acestui vierme unic. Rezultatele, publicate în revista „Nature Communications”, au oferit indicii despre modul în care corpul uman s-ar putea adapta la aceste condiții mortale de mediu.
Viermele diavolului este cel mai adânc animal viu găsit vreodată și primul care are genomul secvențial. Acest „cod de bare” dezvăluie modul în care animalul codifică un număr neobișnuit de mare de proteine – Hsp70 – ceea ce este un lucru remarcabil, deoarece multe specii de nematozi ale căror genomi sunt secvențiați nu dezvăluie un număr atât de mare. Hsp70 este o genă bine studiată, care există în toate formele de viață și restabilește sănătatea celulară din cauza daunelor provocate de căldură.
Multe dintre genele Hsp70 din genomul viermelui diavolului erau copii ale lor. Genomul are, de asemenea, copii suplimentare ale genelor AIG1, gene de supraviețuire ale celulelor, cunoscute la plante și animale. Va fi nevoie de mai multe cercetări, dar John Bracht, profesor asistent de biologie la Universitatea Americană care a condus proiectul de secvențiere a genomului, consideră că prezența unor copii ale genei semnifică adaptarea evolutivă a viermelui.
„Viermele Diavolului” nu poate fugi; este sub pământ”, a spus Bracht. „Nu are de ales decât să se adapteze sau să moară. Presupunem că atunci când un animal nu poate scăpa de căldura intensă, începe să facă copii suplimentare ale acestor două gene pentru a supraviețui”.
În urmă cu aproape un deceniu, viermele diavolului era necunoscut. Acum este un subiect de studiu în laboratoarele de știință, inclusiv în cel al lui Bracht. Când Bracht l-a dus la facultate, își amintește că le-a spus studenților săi că extratereștrii aterizaseră. Metafora nu este o exagerare. NASA sprijină cercetarea viermilor, astfel încât să îi învețe pe oamenii de știință despre căutarea vieții dincolo de Pământ.
Când vine vorba de creaturi care împart această planetă cu noi de milenii întregi, acest vierme mic este probabil „diavolul” pe care nu-l cunoști. În 2008, cercetătorii de la universitățile din Ghent (Belgia) și Princeton (Anglia) investigau prezența bacteriilor în unele mine de aur din Africa de Sud, când au descoperit ceva complet neașteptat.
