Reţeaua secretă Odesa, organizaţia naziştilor după cel de-al doilea război mondial

ODESA nazistiÎn anii care au urmat sfârşitului celui de-al doilea război mondial, ciocniri misterioase s-au produs în apropierea frontierei germano-austriece, în munţii înalţi ai Tirolului. Uneori, vameşii sau soldaţii austrieci observau noaptea siluetele unor oameni strecurându-se în pădure şi dispărând numaidecât. Cine erau aceşti indivizi care aveau un comportament şi metode ce păreau destul de diferite de cele ale vulgarilor contrabandişti sau ale celor care treceau clandestin banii? Datorită acţiunii unor oameni deosebit de curajoşi şi hotărâţi, lucrurile au început cât de cât să se lămurească… Două cărţi foarte documentate, Răzbunătorii, de Michel Ben-Zohar, şi Asasinii sunt printre noi, de Simon Wiesenthal, ne duc la cunoştinţă lucruri surprinzătoare despre aceste mişcări nocturne.

ODESA, organizaţia secretă a naziştilor după cel de-al doilea război mondial

Încă din anul 1945, a funcţionat o formidabilă organizaţie clandestină al cărei scop era să-i ajute să evadeze din Germania pe conducătorii nazişti scăpaţi vigilenţei Aliaţilor. Ea continuă să funcţioneze şi astăzi, dispune de fonduri importante şi finanţează mişcările neonaziste de tineret. Numele acestei organizaţii? ODESA.

ODESA, contrar a ceea ce s-ar putea crede, nu denumeşte oraşul bine-cunoscut din Ucraina, ci iniţialele în germană ale „Organizaţiei Membrilor din SS”. Procurorul-general al procesului Eichmann, Gedeon Hausner, a dat următoarea descriere: „ODESA furnizează membrilor ei un ajutor material, girează activităţile sociale şi, dacă este necesar, îi ajută pe foştii nazişti să fugă spre ţări străine. Punctul de comandă se găseşte la Munchen şi filialele ei active există aproape peste tot în Germania şi în Austria, ca şi în America de Sud”.

Ne este permis să credem că, dacă şefii nazişti Bormann şi Mengele au putut să fugă, să treacă prin ochiurile plaselor Aliaţilor, faptul a fost posibil datorită acestei organizaţii clandestine, concepută cu mult înaintea înfrângerii celui de-al III-lea Reich.

Naziştii, ascunşi în mănăstiri

Cine se ascundea în anumite mănăstiri sau sub acoperişul câtorva case forestiere retrase? Nu este aşa de uşor de aflat.
La câteva luni de la sfârşitul războiului, Europa era împânzită de reţele şi filiere. Şoferii camioanelor germane folosite de armata americană ascundeau fugari sub stive de ziare şi mărfuri. La fiecare cincizeci de kilometri, erau instalate popasuri: hanuri izolate, pavilioane de vânătoare afundate în pădure, ferme retrase. Fiecare dintre aceste popasuri reprezenta o celulă de două-trei persoane care nu cunoşteau din filieră decât releul precedent şi pe cel care urma. Dar încotro duceau aceste filiere?

Cu siguranţă foarte departe. Plecau din Bremen ca să ajungă la Genova. Simon Wiesenthal spune că franciscanii şi iezuiţii au deschis porţile mănăstirilor naziştilor fugari. Dar nu era aceasta doar o manifestare a carităţii creştine?
Reţeaua ODESA era, aşadar, inseparabilă de acţiunea şi rolul anumitor membri ai instituţiilor religioase. Michel Ben-Zohar prezintă un document secret care descrie astfel diferitele etape ale unei filiere ODESA: „La plecare, contactul dintre fugar şi instituţia religioasă este stabilit în Germania de un paznic forestier; apoi, în Austria, se face apel la stareţul mănăstirii iezuiţilor; la Innsbruck, se ia legătura cu proprietarul unui garaj; la Bolzano, în Italia, se intră în contact cu un profesor de istorie şi se găseşte adăpost la mănăstirea franciscanilor; la Genova, din nou adăpost la franciscani; apoi se pleacă spre Argentina, unde fugarul va fi primit la mănăstirea Mont-Salvae”. Această filieră a fost numită de Simon Wiesenthal „drumul mănăstirilor”.

Reuniunea ultrasecretă de la Maison-Rouge

Imediat se pune o întrebare: de unde proveneau banii reţelei ODESA? Pentru că era nevoie de mulţi bani ca să se organizeze astfel fuga atâtor oameni! Pentru a afla, este important să ne deplasăm la Strasbourg.

În noaptea de 10 august 1944, o adunare secretă a avut loc la hotelul Maison-Rouge. Nici Hitler nu ştia de ea. Erau adunaţi acolo reprezentanţii industriaşilor germani care simţeau cum se apropie înfrângerea. De acum, unica lor preocupare era să evite confiscarea fondurilor naziste de către Aliaţi. Din această perioadă au început fondurile, depozitele, brevetele, fotocopiile noilor arme să iasă din Germania şi să fie puse la loc sigur în alte ţări neutre sau nebeligerante. Conducătorii industriei germane au pus bazele unor întreprinderi în străinătate unde oameni de paie au investit bani sub numele lor. Nicio urmă a acestor investiţii nu avea să fie regăsită în Germania. În total, Departamentul american de finanţe va identifica, în 1946, şapte sute cincizeci de societăţi înfiinţate în lumea întreagă de germani cu fonduri germane!

Minutele reuniunii de la Strasbourg reproduc următoarele precizări: „Conducătorii partidului apreciază că unii dintre membrii lui vor fi condamnaţi, fiind consideraţi criminali de război. De aceea trebuie să se ia măsuri pentru a angaja, ca experţi tehnici în diferite întreprinderi germane cheie, persoane mai puţin importante. Partidul este gata să-i finanţeze cu generozitate pe acei industriaşi care vor contribui la această organizaţie după război în străinătate. În schimb, partidul va cere să i se restituie toate rezervele financiare deja transferate în străinătate sau să-i fie înapoiate cu timpul, astfel încât să poată, după înfrângere, să reclădească Reichul în toată puterea lui”. Era cât se poate de clar.

Faimosul tezaur nazist

Dar reţeaua ODESA mai înseamnă şi faimosul „tezaur nazist”. Primele zvonuri despre acest tezaur au ajuns la urechile americanilor în 1946. La Salzburg, un anume doctor Von Hummel, fost asistent al lui Martin Bormann, a fost arestat în momentul în care încerca să fugă cu aur în valoare de cinci milioane de dolari! În aceeaşi regiune şi în aceeaşi perioadă, un ţăran a găsit o ladă plină cu mai multe kilograme de monede de aur. În fine, s-a răspândit zvonul că pe fundul lacului Toplitzse erau ascunse milioane de bancnote englezeşti de o liră false. În 1955, o revistă din Hamburg obţinea permisiunea autorităţilor austriece să organizeze o expediţie. O echipă de scafandri a explorat lacul timp de două luni. Ea a adus la suprafaţă cincisprezece cutii care conţineau bancnote britanice false. Bunurile pe care naziştii le-au putut ascunde în diverse părţi ale lumii sunt apreciate de unii experţi la un miliard de dolari! Lista persoanelor autorizate să dispună de aceste fonduri este la ora actuală considerată ca unul dintre cele mai importante documente secrete de după război. Unii specialişti cred că există şase exemplare din această listă, în anumite bănci sau în mâinile reţelei ODESA.

Ante Pavelic

Ante Pavelic

Faimoasa evadare a unui nazist croat, Pavelic

Una dintre evadările cele mai spectaculoase reuşite de reţeaua ODESA a fost cea a unui personaj sinistru, Ante Pavelic, şeful mişcării separatiste croate. După cucerirea Iugoslaviei de germani, acesta a devenit şeful statului naţional croat, şi trupele lui de şoc, ustaşii, au instaurat o teroare sângeroasă în toată ţara. Bandele lor înarmate i-au masacrat pe evrei, pe sârbi, pe ţigani, au ars sate întregi, au înălţat peste tot spânzurători. În 1945, Pavelic a fost nevoit să se plece în faţa evidenţei: Hitler era învins. Într-o noapte de aprilie a anului 1945, împreună cu soţia şi garda personală, a plecat spre Austria, nu fără a-şi fi încărcat mai multe lăzi cu aur şi argint. Convoiul va ajunge la o fermă situată în apropiere de Salzburg, apoi va intra în contact cu nişte prieteni ai dictatorului de la Vatican. Deghizat, fals, Pavelic a intrat în Italia cu un paşaport fals şi s-a ascuns într-o mănăstire. Tito aruncase pe urmele lui cei mai buni copoi.

Datorită reţelei ODESA, Pavelic, ascuns sub veşmântul unui călugăr, a ajuns în Argentina. Asasinase vreo opt sute de mii de persoane! Astfel, cei care au reuşit să scape cu ajutorul acestei organizaţii nu erau criminali obişnuiţi. Bormann, Eichmann, Pavelic şi mulţi alţii mai puţin cunoscuţi, dar vinovaţi de crime la fel de oribile: aceştia erau „principalii clienţi”.

ODESA s-a rodat de-a lungul anilor. Dacă şefii nazişti au îmbătrânit sau au murit de moarte bună, organizaţia a rămas şi fondurile şi tezaurele ei de atunci au prosperat şi, dacă nu mai servesc la evadări, formează în schimb o bază redutabilă a forţei neonaziste. Mai ales că, banii neavând, după cum se ştie, nici chip şi nici miros, nimeni nu ştie prea bine cine moşteneşte această putere în Germania sau în altă parte. Unii nu ezită să afirme că în spatele onorabilelor faţade comerciale şi bancare se adăpostesc înalţi responsabili cărora nimeni nu le bănuieşte activitatea secretă şi ideologia. La ce va servi într-o zi această organizaţie secretă şi puterea ei financiară?


 

 

Articole inrudite


 
loading...