O anomalie bizară „din altă lume” se întâlneşte la doar 50 km de Iaşi! Acolo au căzut 4 avioane, fără un motiv anume…


În acest articol – Undeva în România putem vedea “siluete translucide şi tăcute” ale unor soldaţi căzuţi în primul război mondial? – vorbeam despre o localitate în judeţul Iaşi, Luncani, unde ar apărea fantomele unor soldaţi morţi din primul război mondial. În articolul de faţă vom vorbi despre o altă localitate „magică”, aflată tot în judeţul Iaşi, şi anume Suhuleţ, situată la altitudinea cea mai înaltă a Podişului Central Moldovenesc (465 metri), la distanţă egală de Iaşi şi Vaslui.

Se spune că în timpul celui de al doilea război, aici s-ar fi prăbuşit, fără să se tragă un singur proiectil, patru avioane. Fără să aibă vreo defecţiune, avioanele pur şi simplu au intrat în picaj.

Sătenii spun că de Paşti se aprind comorile, cu flăcări albastre, numai că aceste comori ar fi stăpânite de duhuri rele. Localnicii mai spun că uneori îşi pierd simţul orientării, toate direcţiile se inversează, iar călătorul devine dezorientat, totul fiind parcă întors pe dos.

Ce-o fi la Suhuleţ? O anomalie magnetică puternică, care derutează busolele? Tot ce e posibil, ţinând cont de avioanele căzute sau pierderea simţului orientării.


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.