Incredibila dispariţie din enigmaticii Munţi ai Buzăului… aşa ceva întâlnim doar în filmele SF!


Munţii Buzăului sunt cunoscuţi în mediile oculte şi în cele foarte „terestre”, mai ales ale armatei, ca regiune unde se manifestă fenomene ciudate: dispariţii de persoane, apariţii de Obiecte Zburătoare Neidentificate, ape vii, izvoare radioactive, defectări ale aparaturii electrice, voalarea filmelor fotografice etc. Nu este de mirare că în Munţii Buzăului stabilise generalul Ilie Ceauşescu o subunitate cu un caracter ocult, pentru a „puncta” şi antrena soldaţi pentru unitatea de paranormali pe care voia s-o înfiinţeze.

Într-un articol din februarie 2016 (), spuneam că Peste această zonă din Munţii Buzăului se întinde un “cer straniu”, care uneori capătă o intensitate ce nu poate fi descrisă prin cuvinte.

Dar, în această zonă par că se deschid porţi temporale în mod natural, în care oamenii sunt absorbiţi şi dispar. O primă referire la astfel de dispariţii face Dan Fodor, în cotidianul „Monitorul de Iaşi”. El relatează despre doi brăileni care, în anul 1980, au plecat spre cătunul Nucu, dar, intr-un anumit loc numit „La Tihărie”, unul dintre ei s-a gândit să facă o urcare pe una dintre stâncile cu forme ciudate din zonă.

Folosind echipamente de alpinism, tânărul a urcat până în vârf, de unde a strigat la prietenul său: „uite ce am găsit!”. S-a aplecat, a ridicat ceva ce părea a fi un lanţ metalic şi… a dispărut. O vreme, cel rămas jos a aşteptat ca prietenul său să termine cu glumele, apoi s-a convins că s-a întâmplat ceva cumplit. L-a anunţat pe fratele dispărutului care a sosit din Brăila cu o echipă de zece inşi, câţiva dintre ei lucrând în Ministerul de Interne. Chiar fratele dispărutului a urcat pe stâncă. A găsit şi el lanţul metalic pe care l-a ridicat şi… a dispărut şi el. Nimeni n-a mai îndrăznit să repete „figura”. Cei doi fraţi, căutaţi în zadar prin împrejurimi, n-au mai apărut niciodată.

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
100% Free SEO Tools - Tool Kits PRO