Mă uitam pe site-ul imobiliare.ro, atunci când am dat peste o casă (vilă) de vânzare din Bucureşti, una absolut superbă (cel puţin interior). Preţul e pe măsură: 3 milioane de euro, iar, dacă într-un univers paralel aş fi un om de afaceri bogat, probabil c-aş cumpăra-o, pentru că pur şi simplu m-am îndrăgostit de ea. Însă, altceva mă atrage la ea… nu ştiu ce, dar această casă (vilă) pare plină de mistere.
Haideţi să citesc mai întâi din descrierea ei: „Construită la începutul secolului XX (între 1911 si 1927), cu influenţe arhitecturale de factură neoromânească, clădirea se spune că ar fi fost casa de protocol în timpul domniei lui Carol II.
Clădirea este impunătoare şi plină de mister, cu încăperile impozante şi uşile albe cu oglinzi ce te invită să visezi şi te întorc în timp, în vremurile în care locuinţele aveau o cochetărie aparte, când timpul trecea cu rost şi fără grabă”.
Frumoasă descrierea, dar totuşi priviţi câteva fotografii din interiorul ei:
Aş fi foarte interesat să aflu istoria acestei case: cine a stat în ea, ce evenimente s-au petrecut aici… Nu ştiu de ce, dar când mă uit la unele poze, am intuiţia că aici a avut loc cel puţin o crimă, sau, în orice caz, s-a întâmplat ceva misterios. Orice cititor care are mai multe informaţii despre această vilă misterioasă din centrul Bucureştiului, e binevenit să comenteze pe pagina de Facebook a site-ului (https://www.facebook.com/secreteleluilovendal/) sau să-mi trimită un email pe adresa: lovendal777@yahoo.com. Vă mulţumesc!