OZN-urile de la Vălenii de Munte şi lichidul verzui lăsat de ele


OZN75La 2 februarie 1974, în jurul orei 18.00 un mare număr de martori au observat deplasarea, pe direcţia SV-NE, a unui obiect luminos, strălucitor, cu o trenă colorată şi alungită, împrăştiind în jur steluţe şi scântei. Întrucât fenomenul a fost semnalat în mai multe localităţi – de la Bucureşti la Piatra Neamţ – putea să fi fost un bolid. Pentru a întocmi un dosar al acestui caz, cunoscutul investigator al fenomenului OZN – Calin Turcu – a contactat un mare număr de martori, din 17 localităţi de pe valea Teleajenului, între care mulţi elevi din Vălenii de Munte.

În atmosfera creată astfel, în dimineaţa zilei de 8 februarie 1974, la ora 7.20, eleva Steluţa Sotrean (15 ani), de la Casa de Copii şcolari din Vălenii de Munte, împreună cu alte nouă eleve (între 11 şi 18 ani), pe care le alertase, au văzut, de la etajul 2 al căminului şcolii, doua sfere luminoase, portocalii, aflate la mică distanţă – pe orizontală – una de cealaltă, învăluite într-un halou alburiu, plutind la 5-6 metri deasupra vârfurilor copacilor de pe muchia Dealului Bughii, aflată la 1,5-1,8 kilometri, spre vest. Cele două sfere s-au apropiat apoi una de cealaltă, s-au contopit într-un oval care avea în partea stângă sus o excrescenţă, după care noul „obiect” s-a deplasat foarte încet către V-SV, micşorându-se. La un moment dat, a accelerat însă brusc şi s-a îndepărtat în mare viteză în aceeaşi direcţie. Nu s-a auzit niciun zgomot care să poată fi atribuit apariţiei; doar câteva martore au menţionat ulterior lătratul insistent al câinilor.

Elevele l-au chemat imediat pe profesorul Calin Turcu. Acesta, după ce a ascultat relatările, a cronometrat separat, cu fiecare martoră, succesiunea etapelor, ajungând la concluzia că întreaga observaţie a durat circa 40 de secunde. Faptul că apariţiile nu au fost văzute venind, a născut ipoteza că ele se ridicaseră din spatele copacilor. După ce a identificat de la distanţă, cât a putut de exact, locul fenomenului, Calin Turcu, împreună cu martorele, au urcat dealul pentru a căuta eventuale urme. Ajunşi la locul identificat pe Dealul Bughii, pe un platou arăt din toamnă, ei au găsit două urme proaspete, făcute aparent de rotile mari ale unui tractor care patinase pe solul moale. Urmele, paralele, orientate est-vest, erau lungi de 150 cm, late de 35 cm, cu adâncimea maximă de 35 cm. În jurul celor două adâncituri erau muşuroaie din pământul excavat. Pe fundul adânciturilor se găsea un lichid verzui.

Calin Turcu argumenta că este totuşi puţin probabil că adânciturile să fi fost urme de tractor, întrucât nu se vedeau alte urme în jur, nici urme ale roţilor din faţă şi nici ale roţilor mari, cu excepţia celor două adâncituri. Ecartamentul dintre „roti” era de 185 cm, ceea ce nu corespundea cu nici un tip cunoscut de tractor. Apa din băltoacele din jur era cenuşie, doar cea din cele două gropi era verzuie. Pe laturile gropilor erau striaţii verticale, care trebuia să fi dispărut în cazul unor roţi care patinau. În plus, prea coincideau adânciturile – vizibil proaspete – cu locul observaţiei făcută dimineaţa. Au fost luate 16 probe, dar, din păcate, ele au fost rătăcite, datorită unui concurs nefericit de împrejurări, înainte de a fi fost analizate. Revenit la faţa locului după acest ghinion, Calin Turcu nu a mai găsit lichidul verzui, urmele îşi pierduseră conturul, iar probele de sol – analizate ulterior – nu au prezentat caracteristici speciale.

Atmosfera din căminul de fete, precum şi comentariile care s-au făcut ulterior aici, au exclus ipoteza unei farse. „Fetele au văzut ceva”. Să fi fost un fenomen optic de reflectare a luminii soarelui, care se pregătea să răsară, pe norii dinspre apus? Foarte puţin probabil. Astfel ca observaţia poate fi clasificată drept neidentificată.

Sursa: www.revistamagazin.ro


Lasă un comentariu