De cel puţin 15-20 de ani (dacă nu mai de demult), există în rândul bărbaţilor tineri moda purtării bărbii. Dar ce semnificaţie avea această barbă în trecutul ţărilor române?
Undeva prin secolul al XVI-lea, în Moldova şi în Ţara Românească apare moda bărbii; înalţii dregători vor adopta, la rându–le, imediat moda, crezând că prin aceasta revin la vechea tradiţie bizantină. Primul domnitor moldovean purtător de barbă a fost Alexandru Lăpuşneanu. A dorit să ţină pas cu moda, Stambulul dictând-o pe atunci. Ca urmare, Lăpuşneanu îşi lasă o impunătoare barbă şi poartă caftanul turcesc. Următorii domni (dar şi înalţi demnitari) se vor mândri cu portul bărbii.
Pe la sfârşitul secolului al XVIII-lea, portul bărbii nu mai era un privilegiu exclusiv al marii boierimi, ci se răspândise şi pe la cei de ranguri inferioare.
Dar timpul trece şi năravurile se schimbă. Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în ţările române apare „ciocul”, bărbuţa, care a fost adoptat de noii îmbogăţiţi, ciocoii. În timpul comunismului, în special în anii ’70-’80, bărboşii nu erau bine văzuţi; ca urmare, directorii de întreprinderi, şi chiar cei din teatre au luat, de voie, de nevoie, măsuri pentru ca bărboşii să nu mai existe…