Minijupa, moda care a făcut mai multe ravagii decât bomba atomică
Sfârşit de septembrie 1959, la Londra. Mary Quant, creatoare de modă, priveşte pe fereastra casei cum cade ploaia rece pe caldarâmul din faţa casei. Pare o zi tristă. De după colţul unei clădiri o vede pe Elisabeth, de 16 ani, nepoata sa. Îi deschide repede uşa. Fusta lungă a fetei era udă până peste genunchi. Fata risca să răcească. Nu stă mult pe gânduri, ia foarfecă şi taie tot ce era plouat. Elisabeth se duce la oglindă şi pufneşte în râs: ,,Nu-i rău. Chiar îmi stă bine aşa!”
Mary priveşte şi ea, stă o clipă în cumpănă, apoi sare în sus de bucurie: – Asta e! Minifusta, Minijupa!
Se născuse faimoasa minijupa. Avea să fie mai puternică decât o bombă atomică. Într-o clipă va cuceri mapamondul. Mătură totul în cale. Ea va fi întâlnită chiar şi în cel mai neînsemnat cătun din lume. Nu-i rezistă nici curentele puritane, destul de puternice în acea vreme. Minijupa devine un simbol al nonconformismului. Fetele tinere pot, în sfârşit, să-şi arate picioarele.
Moda mini-fustei căzuse la timp. De ea aveau nevoie rockul şi twistul. Nebunia noii mode nu cunoaşte limite. La ea contribuie din plin televiziunea şi cinematograful. Marile bulevarde ale lumii sunt invadate de minijupe. E un torent în faţa căruia nimic nu-i stă în cale, pulverizând orice încercare de a i se opune. E ceea ce trebuia tinerilor.
Mary Quant este chiar depăşită de fenomen. Nici prin gând nu-i trecea că se va ajunge aici. Minijupa este, probabil, obiectul de îmbrăcăminte analizat cu cea mai mare stăruinţă de psihologi şi sociologi care au inclus această modă în cadrul fenomenelor sociale. Mary recunoaşte: „Am reuşit să exprim o dorinţă inconştientă de democratizare a modei. Stilul meu nu este doar pentru oamenii bogaţi şi faimoşi. Am simţit că tinerii aşteaptă o schimbare şi am avut această idee care s-a dovedit fericită”.
Au fost proteste?
Multe, dar fără efect. S-au topit ca zăpada sub soarele de primăvară. Asupra lui Mary Quant, desigur, s-au revărsat toate onorurile. Regina Angliei îi conferă „Ordinul Imperiului Britanic”. Avea şi de ce. Miliarde de lire au intrat în „puşculiţa” Angliei. Apoi, Muzeul Londrei, din „Kensington Palace”, îi dedică o impresionantă expoziţie în care sunt prezentate toate modelele imaginate de ea, lucru fără precedent pentru un creator în viaţă, iar prestigiosul ziar „Sunday Times” îi înmânează Premiul Internaţional, pentru că „a smuls Anglia din atitudinea ei excesiv conservatoare în privinţa modei”.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.
Sfârşit de septembrie 1959, la Londra. Mary Quant, creatoare de modă, priveşte pe fereastra casei cum cade ploaia rece pe caldarâmul din faţa casei. Pare o zi tristă. De după colţul unei clădiri o vede pe Elisabeth, de 16 ani, nepoata sa. Îi deschide repede uşa. Fusta lungă a fetei era udă până peste genunchi. Fata risca să răcească. Nu stă mult pe gânduri, ia foarfecă şi taie tot ce era plouat. Elisabeth se duce la oglindă şi pufneşte în râs: ,,Nu-i rău. Chiar îmi stă bine aşa!”
