Aztecii omorau zeci de mii de oameni în ceremonii sângeroase! Pentru cine o făceau? Nu cumva pentru că aşa le cereau „zeii extratereştri”?

5.717 vizualizari

sacrificii umane aztece 1În anul 1519, Hernan Cortes, aflat în fruntea unui corp expediţionar format din mai puţin de 500 de aventurieri, intră triumfal în Tenochtitlan, capitala imperiului aztec pe care îl cucerise. Ei sunt impresionaţi de frumuseţea, ordinea şi curăţenia acestei metropole de aproape 200 000 de locuitori. Dar, când ajung la cel mai înalt templu, Templo Mayor, la cele două sanctuare din vârf, dau peste o imensă scurgere de sînge uman. Spaniolii sunt asaltaţi şi de un miros oribil; din centrul ceremonial se degajă o duhoare de carnaj. Conchistadorii – care erau departe de a fi nişte fiinţe blînde, paşnice – descoperă şi alte indicii privind macabrele ceremonii care se desfăşurau regulat la Tenochtitlan. Andres de Tapia, unul dintre primii cronicari ai cuceririi, scrie în memoriile sale că în apropierea lui Templo Mayor se găsea un depozit imens pentru cranii. Împreună cu însoţitorul său, Gonzalo de Umbria, el a calculat că acesta conţinea circa 136.000 de capete!

Este primul contact pe care europenii, prin intermediul spaniolilor, îl au cu obiceiul american al sacrificiului uman, rit dispărut de mult în „lumea veche”. Lucrările învăţaţilor care au studiat apoi cultura aztecă şi manuscrisele pictografice indigene descriu cu fidelitate diversele forme de sacrificiu uman din acele timpuri. Şi totuşi aztecii nu sunt primii care au practicat sacrificiul uman. S-au găsit indicii arheologice care demonstrează lunga istorie a sacrificiului uman în America Centrală: schelete învelite în plase, resturi de copii incineraţi ritual şi capete înhumate provenind din valea Tehuacan. Civilizaţia olmecă (1000 î.Hr.) cunoştea deja cultul capului-trofeu. Chiar mayaşii, despre care s-a crezut că erau cu mult mai rafinaţi decât vecinii lor, au înhumat, la vremea lor, corpuri decapitate. Anumiţi specialişti cred că mayaşii, ca şi aztecii, practicau sacrificiul uman prin smulgerea inimii. Cercetătorii asociază anumite obiecte mayaşe din perioada clasică (altare, cupe, cuţite, topoare şi ciocane) acestor practici. Un specialist în chirurgie cardiacă a comparat aceste obiecte cu instrumentele chirurgicale şi a descris 4 procedee posibile de a fi fost utilizate în smulgerea inimii.

De ce făceau aztecii astfel de ritualuri barbare?

Ce-i împingea totuşi pe azteci la practicarea unor astfel de rituri? Ei se considerau „copiii Soarelui” şi se simţeau responsabili de continuitatea Universului. Mai credeau că zeii au creat lumea şi că naşterea Soarelui era cel mai important act al acestei creaţii. Până la ei, patru sori şi patru lumi fuseseră deja distruse şi se părea că şi al cincilea era condamnat. Pentru a da poporului său lumină şi căldură, el cerea continuu cea mai sacră hrană: sângele omenesc. Ofrandele de sânge cele mai obişnuite erau cele ale autosacrificiului. În timpul ceremoniilor, fiecare bărbat, femeie, copil – chiar şi nou-născuţii – aduceau în dar o parte din sângele lor.

sacrificii umane aztece 2

Dar existau şi altfel de ritualuri, mult mai… sângeroase. Principalele festivităţi erau asociate celor 18 ceremonii lunare ale calendarului aztec. Fiecare serbare, marcată de ritualuri complexe, era consacrată unui membru important al panteonului aztec. Se pare că individul sacrificat trebuia să corespundă imaginii zeului onorat. Sexul, vârsta, fizicul, starea de spirit, ca şi podoaba sacrificatului trebuiau să fie în acord cu imaginea zeului. În ceremoniile închinate zeiţei fertilităţii, de exemplu, victima trebuia să fie, evident, o femeie. În Codexul Borbonicus se află o descriere deosebit de vie a unei astfel de ceremonii. Este vorba de marea sărbătoare a culesului, din a 11-a lună. O tânără căreia i s-a spus că va avea onoarea să petreacă noaptea cu împăratul Moctezuma încarna zeiţa porumbului – Chicomecoatl – al cărui costum îl purta. Ea ignora soarta ce o aştepta. Preoţii o escortau până la un templu bogat împodobit unde, prin surprindere, i se rupea gâtul; era apoi imediat jupuită, iar Marele Preot îi îmbrăca pielea (acesta ţinea în mână porumbul sacru şi în gură o prepeliţă, simbol asociat al jupuirii).

Nu se cunoaşte în ce măsură aztecii practicau antropofagia şi numărul victimelor jertfite în cursul acestor ceremonii rămâne nesigur. Una din statisticile aztece, cea mai macabră şi cea mai adesea citată, se referă la numărul victimelor sacrificate în timpul ceremoniei de la Templo Mayor în 1487: 80.400 de victime în 4 zile, ceea ce pare practic imposibil pentru un oraş cu 200.000 de locuitorii. O estimare mai moderată apare în Codexul Telleriano Remensis (20.000 de victime). Dar cifrele sunt foarte greu de acceptat.

Practicarea sacrificiului uman de către azteci a fost studiată, interpretată şi reinterpretată. Cea mai interesantă teză pare a fi cea a lui Arthur A. Demorest care consideră, ca prim mobil al comportamentului uman aberant al aztecilor, credinţele religioase. Alţii, însă, consideră aceste sacrificii drept cerinţe ale extratereştrilor malefici, cu care aztecii intraseră în contact. Pentru a fi cruţaţi de distrugerea lor completă, aztecii trebuiau să accepte, din când în când, unele sacrificii umane pentru „zeii extratereştri”.