Misticul englez Geoffrey Hodson, a scris în 1925 o carte intitulată „Fairies at Work and Play” („Zâne la joacă şi la treabă”), în care sunt relatate diferite întâlniri cu făpturi ireale. Iată una din ele, petrecută într-o pădure de conifere, în regiunea de lacuri din nordul Angliei.
„Mi s-a părut că am în faţa ochilor o creatură enormă, de culoare roşu-aprins, care semăna cu un liliac şi a cărei privire mă ţintuia. Nu pot să spun că semăna cu un om; părea mai degrabă un liliac cu faţă omenească. De cum s-a simţit observată, s-a transformat pe loc într-o formă umană şi mă sfida, uitându-se fix în ochii mei. Apoi a intrat, ca prin minune, în coasta dealului şi a dispărut.”
Într-o lucrare recentă despre animalele misterioase din Anglia şi Irlanda, biologul englez Graham McEwan relatează povestea unei creaturi de coşmar care a fost văzută în şcoala din satul Goodhurst, în comitatul Kent. Întâmplarea s-a petrecut în 1950. Pentru a putea să lucreze în linişte, învăţătoarea Joan Forman, care se îndeletnicea şi cu literatura, s-a hotărât să-şi petreacă primele zile din vacanţa de vară în şcoală, unde era linişte. S-a instalat într-o cameră situată în partea mai veche a clădirii, aprovizionându-se cu hârtie şi o maşină de scris. Iată însă că într-o noapte, simţindu-se privită de cineva, a descoperit în odaie o „creatură” care se târa în partea stângă a patului.
„Avea cam 60 cm lungime, cât o pisică sau un câine mai mic. Cu toate acestea, nu semăna cu nici unul dintre aceste animale. Creatura avea doi ochi imenşi, adaptaţi la vederea în noapte, ca aceia ai unui lemurian. De ei îmi amintesc cel mai bine. M-au frapat prin fixitatea privirii pe care mi-o aruncau. Cred că este privirea cea mai dezgustătoare pe care am văzut-o vreodată. Din acea fiinţă emana o senzaţie de răutate şi de obscenitate extremă.” Pe durata prezenţei bizarei făpturi, în cameră a fost un frig cumplit. Căldura a revenit o dată cu zorii zilei, când creatura a dispărut. Dar povestea nu se termină aici. Peste câteva luni, un tânăr institutor, succesorul Joanei Forman în şcoala din Goodhurst, a trăit o experienţă identică.
ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.