O creatură umană cu aripi de liliac şi ochi roşii îi băgă în sperieţi pe mai mulţi martori din America


În ziua de 15 noiembrie 1966, familiile Roger Scarberry și Steve Mallette din Point Pleasant (Virginia de Vest / SUA), se îndreptau spre ruinele unor foste depozite de dinamită rămase din vremea războiului, aflate la periferia orașului. Locul acesta era des vizitat de turiști și de localnici pentru că acolo se amenajase și o bază sportivă. Cei patru ieșiră în noaptea respectivă la o scurtă plimbare. Era ora 23:30 și șoseaua era pustie. Ajunseră la vechiul generator al unei foste fabrici.

Tocmai când intrau pe poartă, Linda Scarberry scoase un țipăt. Se uitară cu toții în direcția aceea și văzură două lumini rotunde roșietice. Aveau un diametru de aproximativ 5 cm și distanța dintre ele era de vreo 15 cm. Roger apăsă pe frână, luminile începură să plutească, depărtându-se de zidul clădirii. În acel moment, cei patru își dădură seama că acele lumini nu erau altceva decât ochii unui animal uriaș. Semăna cu un om dar era mai mare, să fi avut peste 2 metri, iar pe spate avea o pereche de aripi întinse. Ochii imenși, ca două faruri de automobil, aveau o putere hipnotică extraordinară. Arătarea era închisă la culoare și mergea îndouă picioare, ca oamenii. Ea se deplasă greoi spre ușa generatorului.

Cei patru asistară la această scenă tot timpul neclintiți, încremeniți, nerevenindu-și din uimire. După ce arătarea a dispărut, Roger apăsă pe accelerator și mașina țâșni pe poartă afară, îndreptându-se spre oraș cu cea mai mare viteză. Ei văzură creatura pe o movilă lângă șosea, iar în momentul când trecură pe lângă movilă, creatura și-a desfăcut aripile ca de liliac, luându-și zborul în aer.

Aceasta zbura foarte aproape de mașină până la intrarea în oraș, terorizându-i pe cei patru cu ochii aceia înfiorători și scoțând un sunet ca de șobolan. Ajunși în oraș, cei patru se îndreptară spre sediul poliției, unde povestiră pe nerăsuflate și într-o stare de agitație vizibilă întreaga aventură. Se urcară toți în mașina poliției și o porniră spre locul cu pricina. Ajunși la ruine, căutară în zadar vreo urmă a creaturii cu ochii roșii.

Totuşi, la un moment dat, martorii observară pe cer o lumină roșie, exact deasupra ruinelor. Toți cei aflați în mașină se uitară uimiți la lumina roșie dar nu puteau să spună ce era. Când să plece, o martoră văzu o siluetă în noapte, in spatele mașinii parcate. Parcă stătea întinsă pe pământ. Făptura se ridică de jos; era mai înaltă decât un om și avea niște ochi îngrozitori, luminescenți…

ATENTIE! Intrucat nu toate sursele sunt de incredere si, uneori, este foarte greu pentru a fi verificate, unele articole de pe site-ul lovendal.ro trebuie sa fie luate cu precautie. Site-ul acesta nu pretinde ca toate articolele sunt 100% reale, scopul fiind acela de a prezenta mai multe puncte de vedere si opinii asupra unui anumit subiect (chiar daca acestea par a fi contradictorii). Asadar, erorile si ambiguitatile nu pot fi excluse complet. Prin urmare, nu ne asumam nicio responsabilitate pentru actualitatea, acuratetea, caracterul complet sau calitatea informatiilor furnizate. Utilizatorii folosesc continutul acestui site pe propriul risc.

Lasă un comentariu

Ads Blocker Image Powered by Code Help Pro

Aveti un program de blocare a reclamelor

Va rugam sa ne sustineti, dezactivand programul de blocare a reclamelor. Va multumim!

Powered By
Best Wordpress Adblock Detecting Plugin | CHP Adblock