A fost dezvăluit secretul OZN-urilor extraterestre? Se pare că ele sunt alcătuite din magneziu pur…


La 14 septembrie 1957, Ibrahim Sued, redactor la ziarul „O Globo“ din Rio de Janeiro, a făcut cunoscut faptul că a primit mai multe fragmente provenind de Ia un obiect în formă de disc, care explodase în apropiere de plaja de la Ubatuba, Sao Paulo. Martorii oculari au relatat că discul cobora în picaj, cu o viteză fantastică spre ocean, când deodată, și-a revenit și a urcat câteva sute de metri, a ezitat o clipă, apoi a explodat într-o ploaie de fragmente sclipitoare. Unele dintre ele au căzut pe un fund de apă puțin adânc, încât martorii oculari au fost în stare să le culeagă.

Dr. Olavo Fontes, reprezentant din partea organizației APRO (cea care se ocupă cu studiul OZN-urilor), și-a procurat de la ziar trei astfel de fragmente, constatând că erau mici (cam de dimensiunea unei monede de o jumătate de dolar SUA sau ceva mai mică). Ele erau foarte aspre la suprafață (arse) și aveau o greutate foarte mică.

Dr. Luisa Barbosa, de la secția de spectrografie a Laboratorului mineralogic de producție, din Brazilia, le supuse analizei metalurgice și găsi că fragmentele erau din magneziu pur. În mod obișnuit, magneziul arde, nu se stinge în apă, dar când cantitatea de apă este atât de mare, iar fragmentele metalice atât de mici, ca în acest caz, apa absoarbe atât de repede căldura metalului arzând, încât flacăra se stinge de îndată. Aceasta și explică apariția suprafeței scorificate a fragmentelor, iar în ceea ce privește faptul că magneziul ardea în aer, acesta explică aspectul sclipitor al fragmentelor, semnalat de martorii oculari ce-au văzut explozia direct.

Foarte interesant e faptul că în 1957 magneziul pur era un lucru rar, care putea fi întâlnit doar în laborator…