Cu iPhone 4S, un turist a surprins un OZN gigantic, însoţit de două globuri luminoase mici… sau poate chiar avioane ale forţelor militare!


OZN Franta 1O să vă prezint de data aceasta un videoclip mai ciudat din rândul „videoclipurilor despre OZN-uri”, care, cu siguranţă, vă va atrage atenţia. Înregistrarea video a fost realizată într-un oraş de Franţa pe 13 septembrie 2013, la ora amiezii. Toată filmarea a fost făcută fără zoom, cu un iPhone 4S. Mai târziu, tipul care a făcut filmarea a prelucrat-o, în sensul că a „zoom”-uită până la limita vizibilităţii. Dacă videoclipul nu e un fals, din el se poate observa un OZN-gigantic, care este însoţit, de-o parte şi de cealaltă de două globuri luminoase mai mici! Citez din autorul videoclipului:

„Am filmat unul dintre cele mai uimitoare OZN-uri din viaţa mea. Mă uitam printr-o fereastră într-un restaurant din Suresnes (Franţa), când am observat un obiect uriaş care se deplasa pe cer destul de încet. La început am crezut că era vorba de un zeppelin, dar când m-am uitat ulterior la video şi am făcut zoom, mi-am dat seama că nu e aşa. Era vorba de un obiect simetric, care nu avea aripi în spate şi nici mecanism de propulsare. Apoi, am constat două obiecte mici şi luminoase lângă el, care păreau că-l escortează; o fi fost vorba de alte două OZN-uri sau chiar avioane ale forţelor aeriene? Din păcate, nu aveam camera video cu mine la restaurant, dar totuşi am putut filma cu iPhone 4S”.

Voi ce spuneţi? Repet: dacă nu e un fals, videoclipul arată clar la lumina zilei, prezenţa unor obiecte misterioase şi neelucidate pe cer. Păcat de blocurile care au ascuns obiectele…

OZN Franta 2


Lasă un comentariu