Celebra creatură Yeti – „omul zăpezilor” – a fost văzută într-o staţiune de iarnă spaniolă!


Yeti SpaniaO creatură ce seamănă foarte bine cu celebrul Yeti a fost înregistrată în localitatea Formigal din Spania. Creatura, care arată mai degrabă cu un om ce poartă un costum de Yeti, a fost observată şi surprinsă de un turist, plimbându-se printre zăpezile din populara staţiune spaniolă.

Turistul a scris pe o reţea de socializare: „În această dimineaţă, schiind împreună cu prietenii în Formigal, am dat peste această creatură. Ce naiba o fi!? Le-am spus oficialităţilor din staţiune, dar ei nu ne-au luat în serios. Sunt sigur că e ceva acolo. Ştiu ce-am văzut”.

Mai jos puteţi vedea captura de pe contul de socializare a bărbatului, în care, în afară de comentariu, se poate observa şi o imagine cu presupusul Yeti:

Yeti Twitter

Imaginea a reușit să genereze atât de multă atenție pe social media încât oficialităţile staţiunii de schi au trebuit să-i liniştească pe turişti că nu se află nimic acolo. „Am vorbit cu martorii pentru a identifica zona în care ar fi fost văzută, am cercetat-o cu atenţie, dar nu am descoperit nimic”, a declarat un purtător de cuvânt al staţiunii. „Noi credem nu există niciun motiv pentru a fi alarmaţi, aşadar securitatea vizitatorilor este garantată”.

Sursa: Sky News


DECLINARE DE RESPONSABILITATE: Conținutul prezentat în unele din articolele noastre este destinat exclusiv divertismentului sau informării. Ele explorează teorii speculative din domeniul ufologiei și cercetării paranormale. Deși ne putem baza pe fapte istorice, ipoteze publicate, zvonuri sau chiar ficțiune, cititorii nu ar trebui să interpreteze nicio parte a conținutului ca informație factuală sau definitivă, unele idei rămânând nedemonstrate de știința tradițională. Vă rugăm să le citiţi cu responsabilitate. Site-ul nu își asumă nicio responsabilitate pentru eventualele pierderi sau prejudicii rezultate din utilizarea informațiilor sau din deciziile luate de cititori în baza articolelor publicate.